sâmbătă, 13 iulie 2024

Măsuri de prevenire a incendiilor în perioadele caniculare

Având în vedere faptul că în aceste perioade caniculare creşte riscul de incendiu din cauza uscăciunii şi a temperaturilor ridicate, reamintim cetățenilor că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este INTERZISĂ, iar în condițiile meteorologice actuale, manifestarea acestor arderi poate fi extrem de violentă, afectând locuințe, culturi agricole sau alte construcții din apropiere. Odată cu arderea resturilor vegetale se distruge și microfauna folositoare de la suprafața solului. Din păcate, aceasta este cea mai întâlnită practică în activitățile de igienizare a terenurilor.

Pentru a trece cu bine de această perioadă de foc și evitarea producerii unor incendii, reamintim populației respectarea următoarelor măsuri de prevenire:

ü  Preparați hrana prin utilizarea focului deschis numai în locuri special amenajate!

ü  Supravegheați permanent arderea!

ü  Supravegheaţi permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul!

ü  Stingeţi focul și acoperiţi cenușa cu pământ înainte de plecare!

ü  Strângeţi și depuneţi toate resturile numai în locuri special amenajate!

ü  NU utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt!

ü  NU fumaţi şi nu aruncaţi la întâmplare resturile de chibrituri sau ţigări aprinse!

ü  Anunțați în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observaţi, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă - 112!

Reamintim că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei. Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Alegerile și acțiunile noastre contribuie la protejarea și respectarea mediului în care trăim. Fiți responsabili!

 

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu