luni, 8 iulie 2024

Bilanțul misiunilor pompierilor la sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfășurat 43 de misiuni pe teritoriul județului Caraș-Severin.

 

Ø  Incendii

În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a cinci incendii: unul produs la o locuință, în urma căruia s-au degradat aproximativ 3 mp de scândură în podul acesteia, unul izbucnit la o autoutilitară, iar alte trei manifestate la arderi necontrolate.

Sâmbătă, la ora 17:12, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară, în satul Poiana Mărului, comuna Zăvoi. În urma incendiului, izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric, autovehiculul a ars în întregime. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu o autospecială de stingere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

De asemenea, pompierii cărășeni au acționat pentru stingerea a trei incendii manifestate la arderi necontrolate, unul la vegetație uscată și două la deșeuri menajere, în urma cărora au fost afectate 2 ha de teren. Având în vedere că în perioadele caniculare crește riscul de incendiu din cauza uscăciunii și a temperaturilor ridicate, facem apel la cetățeni să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt și să nu arunce la întâmplare resturile de chibrituri și țigări aprinse.

Ø  Alte misiuni

În perioada de referinţă, pompierii militari au intervenit în cazul producerii a patru accidente rutiere, au desfășurat două misiuni pentru degajarea unor elemente de acoperiș aflate în pericol de cădere, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților.

 

Ø  Misiuni de prim ajutor

Totodată, s-au înregistrat 29 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu