miercuri, 13 decembrie 2023

În control la agentii de plasare a fortei de munca in străinătate

 

Dat fiind faptul că migrația forței de muncă reprezintă un fenomen încă prezent în societatea românească, în acest sens cetățenii români contactând societățile de intermediere sau persoanele fizice în scopul de a ocupa un loc de muncă în străinătate, Inspecția Muncii a

elaborat în Programul cadru de acțiuni pentru anul 2023 organizarea și desfășurare unei Campanii la nivel național la entitățile care selectează și plasează forță de muncă în afara țării.

Astfel, în perioada 12-15.12.2023 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin desfăşoară activităţi de control în cadrul Campaniei Naţionale pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de funcţionare şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate.

           Obiectivele urmărite sunt:

- identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare și a procedurii de înregistrare de către persoanele juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasarea a forței de muncă în străinătate;

- identificarea cazurilor de plasare forță de muncă efectuată fără a se respecta condiția legală de a se fi constituit ca agent de plasare forță de muncă în străinătate cod CAEN 7810 și de a se înregistra la inspectoratul teritorial de muncă;

- conștientizarea agenților de plasare a forței de muncă în străinătate față de obligativitatea respectării prevederilor legale în domeniu;

- diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către agenții de plasare a forței de muncă a normelor legale din domeniu.

Precizăm că, în evidențele Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin, este  înregistrat la momentul de față un număr de 14  agenți de selecție și plasare a forței de muncă în străinătate.

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu