joi, 17 august 2023

Susţinem alegerea informată a pacienţilor cronici pentru vaccinare!


În 2018, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice aducea pentru prima data în discuţie noţiunea de vaccinare pe durata intregii vieti pentru adulţi în general şi pentru pacienţi cronici, fiind un grup aflat la risc.

De ce pentru ei? Pentru ca sunt cei mai vulnerabili la infecţii şi au nevoie de protecţie.

Am explicat atunci ca vaccinarea antigripală pentru persoanele cu afecţiuni cardiace reduce cu 50% riscul de deces prin infarct. Si ca adulţii cu diabet sau boală cardiacă cronică sunt de 4 ori mai predispuşi decât cei sănătoşi să dezvolte boală pneumococică.

Era înaintea pandemiei, iar ce s-a întâmplat in anii următori ne-a aratat clar ca pacienţii cronici au cel mai mare risc de complicaţii care pot duce la probleme grave sau chiar la deces.

După 5 ani in care am cerut de mai multe ori o politica publica care sa asigure accesul pacienţilor cronici la vaccinare pe durata întregii vieţi prin compensare. In final, am ajuns la momentul in care pentru prima data pacienţii cronici vor putea alege sa se vaccineze.

De ce? Pentru ca pana acum nu o puteau face pentru ca nu îşi permiteau sa îşi cumpere vaccinul. Acum nu îi va obliga nimeni, doar ca vor putea opta.

Schema de vaccinare pentru un pacient oncologic poate ajunge si la suma de 4000 ron, suma care nu şi-o permit cei mai mulţi.

Ne dorim sa avem o strategie de vaccinare normala, care sa cuprinsa educaţie şi acces prin compensare. Acces nu înseamnă şi nici nu are cum sa însemne obligativitate ci posibilitatea de a alege, pe care romanii de fapt nu o au de multe ori pentru ca nu îşi permit.

Ar mai trebui sa învăţam din exemplele unor tari precum Australia, care a eradicat cancerul de col uterin prin vaccinare. Acelaşi cancer care la noi are o rata extrem de mare de deces.

Fiecare decide pentru el cum se protejează sau la ce servicii medicale apelează, însă nimeni nu are dreptul sa îngrădească accesul la programe de prevenţie, cum este vaccinarea.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România susţine accesul pacienţilor cronici la vaccinare prin compensare, dar şi un mod simplu de organizare procesul de vaccinare atât la medicii de familie, cat şi medicii specialişti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu