vineri, 28 iulie 2023

Informare cu privire la producerea unui incident in cadrul Centrului Educativ Buziaş


Vă comunicăm că, în data de 27 iulie 2023, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor(ANP) a intrat în posesia unor înregistrări video care par să surprindă activităţi care ar putea să fi avut loc în perimetrul unei unităţi subordonate ANP.

Din analiza ulterioară a imaginilor, se poate concluziona că acestea ar putea fi datate din 24 iulie 2023, ora 15:58, şi surprind două persoane internate în Centru Educativ Buziaş, asupra cărora ar fi fost comise acte de agresiune fizică de către doi angajaţi, în prezenţa unui grup extins de persoane internate.

Din primele date obţinute, rezultă că incidentul nu a fost raportat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform procedurilor interne în vigoare.

În acest sens, pentru verificarea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului negativ şi tragerii la răspundere a persoanelor care se fac responsabile, a fost dispusă cu celeritate o misiune de control formată din personal de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Facem precizarea că Administraţia Naţională a Penitenciarelor respinge în mod ferm orice comportament care excede normelor deontologice care guvernează activitatea poliţiştilor de penitenciare, arătând toleranţă zero faţă de orice manifestări care aduc atingere statutului profesional şi normelor legale în vigoare.

Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu