vineri, 16 iunie 2023

Carnetele de munca din gestiunea ITM CS

 

Având în vedere numărul mare de carnete de muncă aflate în gestiunea Inspectoratului Teritorial de Muncã Caraș-Severin, rugăm titularii (sau împuterniciții acestora) să se prezinte la sediul instituției noastre situat

în Municipiul Reșița, strada Traian Lalescu, nr. 22, în vederea intrării în posesia acestora.

La momentul de față există un număr de 8008 carnete de muncă neridicate.

Reamintim că acest carnet de muncă continuă să fie important pentru salariaţi sau foști salariați, chiar dacă, din data de 1 ianuarie 2011 a fost abrogată prevederea legală privind carnetul de muncă (Decretul nr. 92/1976).

Potrivit înscrisurilor din carnetul de muncă, titularul îşi poate dovedi vechimea în muncă acumulată până la data de 31 decembrie 2010, fiind singurul act oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu