joi, 2 martie 2023

Monitorizarea activă a produselor care circulă pe piaţa internă


Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, țara noastră trebuie să realizeze monitorizarea activă a produselor care circulă pe piața internă sau care intră în spațiul european. Astfel, Inspecția Muncii -prin inspectoratele teritoriale de muncă, are obligația de a verifica la producători, importatori și distribuitori, aplicarea dispozițiilor legale referitoare la introducerea pe piață a produselor reglementate din domeniul de competență.

În acest

context, ITM Caraș-Severin derulează acțiuni de control în cadrul Campaniei naționale de supraveghere a produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, conform Programului sectorial pentru anul 2023, coordonat de Comisia Europeană.

Obiectivele urmărite sunt:

-       conştientizarea şi verificarea producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor asupra necesităţii cunoaşterii şi respectării actelor normative prin care s-au transpus directivele europene referitoare la introducerea pe piaţă a produselor, respectiv privind echipamentele electrice de joasă tensiune, echipamentele individuale de protecţie, maşinile nerutiere, echipamentele utilizate în atmosfere potenţial explozive, explozibilii pentru uz civil, motoarele cu ardere internă pentru echipamente mobile, articolele pirotehnice și reducerea emisiilor de zgomot în afara clădirilor;

-       asigurarea respectării prevederilor legale privind evaluarea conformităţii produselor şi condiţiile de introducere a acestora pe piaţă;

-       creşterea gradului de conştientizare al producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de produse acoperite de directivele din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii, privind necesitatea respectării legislaţiei române în care s-au transpus directivele europene privind libera circulaţie a mărfurilor;

-       asigurarea unui sistem eficient şi efectiv de supravegherea pieţei pentru produsele reglementate în temeiul legislaţiei Uniunii Europene de armonizare.

Acțiunile de verificare sunt pro-active dar pot fi și reactive – urmare a sesizărilor sau notificărilor sosite din partea operatorilor economici, ale Comisiei Europene sau altor state membre, asigurându-se astfel monitorizarea continuă a produselor introduse și puse la dispoziție pe piață ori puse în funcțiune de către operatorii economici, astfel încât acestea să fie conforme și să respecte prevederile legislației în materie.

Principalele grupe de produse incluse in Programul sectorial pentru anul 2023 și supuse verificărilor:

- malaxoare pentru beton sau mortar;

- pompe destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive;

- scule de mână electrice;

- mănuși, măști, combinezoane, căști de protecție, bocanci de protecție;

- explozivi de uz civil;

- articole pirotehnice categoria F1, P1;

- grupuri electrogene.  

Raportat la județul nostru, în primele 2 luni ale anului, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul supravegherii pieței au efectuat 10 de controale, fiind verificate prin sondaj 26 produse destinate comercializării. Nu au fost constatate neconformități în urma verificării documentației prezentate cât și a inspectării vizuale a produselor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu