marți, 7 martie 2023

Bilanțul misiunilor din data de 06 martie, la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” Caraş-Severin


Intrvenții și misiuni în ultimele 24 de ore

            În cursul zilei de ieri, 6 martie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 22 de intervenţii şi misiuni specifice.

Ø  Incendii

            Luni, 6 martie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, proprietate privată, din satul Rușchița, comuna Rusca Montană. La fața locului s-au deplasat de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea echipajelor de intervenție, în jurul orei 21:15, incendiul se manifesta pe holul dintre camere și la aproximativ 100  mp din acoperișul imobilului. Incendiul a fost localizat, la scurt timp, de pompierii militari cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu-Roșu. Pe timpul intervenției, în interiorul casei, a fost descoperită o victimă de sex feminin, decedată. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzit.

           Tot ieri, pompierii militari cărăşeni au fost solicitati să intervină în localitatea Remetea - Pogănici pentru stingerea unui incendiu produs la o casă particulară. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că ardea coșul de fum al casei și ieșea fum din tocul unei uși. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, înainte de a se extinde la întreaga locuință. Nu au existat victime.

          De asemena, patru echipaje de pompieri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la un sălaș din municipiul Reșița. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul sălașului pe o suprafata de aproximativ 70 mp, care a ars în totalitate și în fază de inițiere la sălașul învecinat, care a fost localizat și lichidat în timp foarte scurt.

 

Ø  Incendii de vegetație uscată

            Pompierii militari au acționat pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată, în urma cărora a fost afectată o suprafață totală de aproximativ 10 ha. Incendiile s-au produs pe raza administrativ-teritorială a localităților Ezeriș, Mehadia și Slatina-Timiș. Cauza probabilă de producere a acestor incendii a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise.

Ø  Misiune pirotehnică

Specialiștii pirotehnici din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au fost solicitați să intervină ieri, 06 martie a.c., pentru o misiune de asanare a teritoriului de muniție rămasă neexplodată. A fost vorba despre asanarea unei bombe aruncător calibrul 120 mm, descoperită pe raza municipiului Reșița. Muniţia a fost cercetată, identificată, ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă, în vederea distrugerii ei ulterioare.

Ø  Alte misiuni şi intervenţii

           Pompierii militari au desfăşurat acţiuni de verificare a secţiilor ATI din unităţile spitaliceşti ale judeţului, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.

Ø  Misiuni de prim ajutor

În perioada de referinţă, s-au înregistrat 11 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi alte situaţii din categoria asistenţă persoane.

 

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu