Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor Cu Autism demarează în luna ianuarie 2023 proiectul "Tinerii cu autism - Voce pentru incluziune", care se va desfăşura în perioada ianuarie - decembrie 2023 în Bucureşti, Constanţa, Galaţi şi Mogoşoaia.
Proiect derulat de Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului este cel de a creşte capacitatea actorilor relevanţi din ecosistemul tinerilor cu TSA (tineri cu TSA, părinţii tinerilor, autorităţi şi instituţii publice cu competenţe relevante, tineri tipici, alţi actori comunitari) de a se cunoaşte, coordona şi colabora în vederea unei mai bune implicări a tinerilor cu TSA în viaţa comunităţii şi a unei mai bune participări a acestora la procesele decizionale care le afectează viaţa, în susţinerea propriilor nevoi, de a deveni activi în combaterea excluziunii sociale.
"În general, tinerii cu TSA au o calitate a vieţii scăzută, sunt dependenţi de resursele familiei, cu stare mentală în degradare continuă. După absolvirea unei şcoli, cei care merg la şcoală, aceştia stau acasă, izolaţi, marginalizaţi, nu sunt prinşi într-o formă de educaţie - formare continuă, nu au un loc de muncă, sunt abandonaţi, cu probleme de sănătate tot mai mari. Din datele noastre, obţinute direct de la tineri şi sute de părinţi, căci nu există date oficiale agregate la instituţii de resort sau autorităţi locale, peste 95% dintre tineri şi adulţi, după şcoală specială sau de masă ori facultate, stau acasă, fără sprijin specializat, doar cu câteva prestaţii băneşti, foarte mici, în condiţii de viaţă precare, adesea sărăcie. Sunt marginalizaţi şi izolaţi, dependenţi de părinţi, fără perspective" a prezentat Liuba Iacoblev, preşedinte Autism România.
Proiectul îşi propune să creeze pentru tineri autişti un program inovativ de sprijin-resurse şi oportunităţi pentru a răspunde unor nevoi ale tinerilor şi a dezvolta diferite abilităţi: comunicare, relaţionare, stimă de sine, abilităţi de participare, implicare în decizii publice care le afectează viaţa, autoreprezentare/selfadvocacy.
Tinerii autişti vor învăţa sau exersa să devină o Voce, să comunice şi să arate că există, că au nevoi specifice, au drepturi şi trebuie să aibă şanse egale la viaţă demnă şi fericită. De asemenea, ne propunem să sprijinim familiile acestor tineri, să oferim resurse în advocacy (informaţii, instrumente, resurse), să educăm tineri tipici să îi înţeleagă mai bine pe cei cu autism şi să devină resurse, poli de activare, precum şi creşterea stimei de sine pentru tinerii TSA.
În ceea ce priveşte autorităţile publice, le vom informa cu privire la specificitatea problematicii persoanelor cu TSA (în special a tinerilor) pentru a le ajuta să creeze politici publice incluzive, şi să ia măsuri adecvate nevoilor acestora, ca o continuare a acţiunilor de advocacy de peste 20 de ani ale AUTISM ROMANIA.
Obiectivul principal al proiectului este creşterea capacităţii tinerilor cu TSA de a participa activ la viaţa comunităţii, de a-şi susţine nevoile, prin dezvoltarea unui model inovativ de sprijin şi de activare pentru a fi o Voce pentru incluziune socială. Concret, vom creşte capacitatea a 30 de tineri cu TSA (14-35 de ani) de a se autocunoaşte şi a-şi creşte stima de sine, de a comunica şi interacţiona cu instituţiile, autorităţile, factorii de decizie şi alţi actori relevanţi, pentru a-şi apăra drepturile şi interesele, de a contribui la îmbunătăţirea realităţii actuale privind incluziunea lor socială.
Alături de cei 30 tineri, în cadrul proiectului vor mai participa la activităţi 100 de familii din care fac parte tineri cu TSA, minim 20 de tineri tipici şi 30 reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale din Bucureşti, Constanţa, Galaţi şi Ilfov, care vor fi implicaţi în acţiunile de informare, sensibilizare, conştientizare în problematica tinerilor cu TSA.
Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor Cu Autism are o experienţă de peste 20 de ani în advocacy în autism.
Activităţile noastre vor fi comunicate în perioada următoare pe pagina de facebook AUTISM ROMANIA şi pe site-ul nostru autismromania.ro, iar primul eveniment, unde sunteţi cu toţii invitaţi să participaţi, va fi lansarea Cafenelei care va reprezenta un spaţiu de întâlnire-socializare, cu activităţi de dezvoltare de abilităţi de viaţă independentă, manualitate şi creativitate pentru tinerii slab funcţionali şi de comunicare, socializare, dezbateri pe teme de interes pentru tineri, informare şi educare în autoreprezentare pentru tinerii autişti înalt funcţionali.
Înscrierile în cadrul proiectului sunt deschise până pe data de 15 februarie! Căutăm tineri autişti şi tineri tipici, pentru a fi beneficiari, respectiv voluntari ai proiectului "Tinerii cu autism - Voce pentru incluziune".
Mai multe detalii puteţi găsi pe pagina web a proiectului: https://autismromania.ro/tinerii-cu-autism/
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanţat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparităţile economice şi sociale şi a consolida relaţiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare şi statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).
Programul este administrat de către consorţiul compus din Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Fundaţia pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, Fundaţia PACT şi Frivillighet Norge, care acţionează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO - Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE şi Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societăţii civile şi a cetăţeniei active şi creşterea capacităţii grupurilor vulnerabile.
Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmăreşte dezvoltarea pe termen lung a sustenabilităţii şi capacităţii sectorului societăţii civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetăţeniei active şi a drepturilor omului şi consolidând în acelaşi timp relaţiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.
Pentru mai multe informaţii despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesaţi www.activecitizensfund.ro.
Pentru mai multe informaţii despre Granturile SEE şi Norvegiene, accesaţi www.eeagrants.ro.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu