miercuri, 18 ianuarie 2023

Tragedie la locul de muncă

 
În data de 17.01.2023, în jurul orei 13:00, în perimetrul carierei Jilţ Sud, personalul care a participat la intervenţia mecanică la Excavatorul 1400-05 a urcat într-un mijloc auto pentru a se deplasa la sediu.

În timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu bandă T 204, autovehicolul a derapat pe pod şi a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se numără 14 salariaţi ai CE Oltenia, din care 3 au decedat.

Evenimentul a fost comunicat organelor abilitate pentru a fi cercetate şi stabilite cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii acestuia.

Conducerea şi colectivul CE Oltenia îşi exprimă regretul faţă de tragicul eveniment care a avut loc şi transmite sincere condoleanţe familiilor îndurerate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu