marți, 13 decembrie 2022

Patru persoane cu documente necorespunzătoare depistate la PTF Cenad

 În perioada 09.12-11.12.2022, la Punctul de Trecere al Frontierei Cenad, poliţiştii de frontieră au constatat mai multe situaţii în care cetăţeni români nu posedau documentele corespunzătoare pentru a conduce vehiculele la volanul cărora se aflau.

* În data de 09.12.2022, s-a prezentat pentru controlul de frontieră, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, un cetăţean român în vârstă de 19 de ani.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat pe lângă documentul de identitate şi documente autoturismului, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au constatat faptul că maşina este radiată din circulaţie din data de 22.07.2021.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

* Aproximativ după jumătate de oră, un alt cetăţean român s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, la acelaşi punct de trecere a frontierei. Acesta se afla la volanul unui autoturism marca Opel înmatriculat în România, iar colegii noştri i-au solicitat şi documentele autoturismului şi permisul de conducere, pe lângă cel de identitate.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că certificatul de înmatriculare prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals.

Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals şi uz de fals.

* În data de 10.12.2022, ora 03.30, la acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru controlul de frontieră, la volanul unui autoturism înmatriculat în Austria, un cetăţean român în vârstă de 45 de ani.

La controlul de frontieră bărbatului i s-a solicitat să prezinte documentul de identitate, actele autoturismului precum şi permisul de conducere, ocazie cu care persoana a declarat că deţine permis de conducere dar l-a uitat în alt autoturism.

În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră, s-a constatat că persoana nu a obţinut dreptul de a conduce. Bărbatul a recunoscut ulterior că nu posedă permis de conducere în România sau în alte state, dar a fost nevoit să şofeze. Ca urmare a celor constatate, bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

* În data de 11.12.2022, ora 10.00 s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, la volanul unui autoturism marca BMW înmatriculat în Germania, care, ca şi ceilalţi conaţionali, nu avea dreptul de a conduce, fiindu-i suspendat.

Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu