Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Foeni, judeţul Timiş, au descoperit două autoturisme în valoare de 20.000 de euro şi respective 9000 euro, căutate de autorităţile din Italia şi Suedia.
În data de 13.08.2022, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean sârb, în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes CLA. La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca "bun căutat pentru confiscare", alertă introdusă de autorităţile din Suedia, în anul 2022.
Autoturismul, în valoare de 20.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei.
Câteva ore mai târziu, la acelaşi Punct de Trecere a Frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean sârb, în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Opel Insignia. La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca "bun căutat pentru confiscare", alertă introdusă de autorităţile din Italia, în anul 2022.
Autoturismul, în valoare de 9.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu