joi, 7 iulie 2022

SPECIALIŞTII CPECA CARAȘ-SEVERIN, PREZENŢI LA FESTIVALUL DE JAZZ


SPECIALIŞTII CPECA CARAȘ-SEVERIN, PREZENŢI LA  FESTIVALUL DE JAZZ - În perioada 7 - 10 iulie a.c., cu ocazia desfășurării “FESTIVALULUI DE JAZZ” organizat în localitatea Gărâna, judeţul Caraş-Severin, Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Caraș-Severin din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog desfășoară, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin activități de informare, sensibilizare și conștientizare a populației generale cu privire la efectele și riscurile consumului de alcool și droguri.

Acţiunile vizează

informarea şi prevenirea persoanelor aflate la festival, cu privire la efectele negative ale consumului de tutun, alcool şi droguri, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici, prin orientarea grupurilor ţintă către activităţi recreaţionale de petrecere a timpului liber în medii sănătoase şi în siguranţă, ca alternativă la consumul de droguri.

 

De asemenea, în intervalul 7 - 10 iulie a.c,, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, alături de voluntarii antidrog, vor fi prezenți cu informații despre riscurile consumului de droguri și măsurile imediate ce trebuie luate în cazul unei supradoze. 

 

Atmosfera de la festival poate deveni copleșitoare la un moment dat, așa că mesajul pentru cei prezenți la festival este acela că te poți distra și fără să consumi droguri. Distrează-te la festival, dar ai grijă de tine! Noi suntem aici să te ajutăm să ajungi acasă în siguranță!

 

Interacțiunea cu tinerii prezenți la festival, comunicarea directă și deschisă, informarea cu privire la serviciile de asistenţă medicală, psihologică şi socială oferite adolescenţilor şi tinerilor consumatori de droguri, precum şi familiilor acestora dar și o serie de recomandări menite să promoveze un stil de viață sănătos și responsabil sunt ceea ce ne propunem pe durata întregului festival.

 

Totodată, participanții la festival vor putea încerca "ochelarii de droguri" ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanşate de consumul de droguri, precum şi "ochelarii de alcool" ce simulează o intoxicaţie cu alcool.

 

Participarea specialiştilor Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin la astfel de evenimente reprezintă unul din principalele obiective, acela de a îndruma populaţia, în special tinerii, să adopte un stil de viaţă sănătos, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber şi de a creşte nivelul de informare şi sensibilizare cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de droguri, în vederea diminuării stigmatizării şi marginalizării sociale a consumatorilor de droguri.

CENTRUL  DE  PREVENIRE,  EVALUAERE  ȘI  CONSILIERE  ANTIDROG 

CARAȘ-SEVERIN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu