Consiliul Naţional al IMM-urilor din România în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest, cu sprijinul BCR, a organizat astăzi, 17 iunie, în Craiova, evenimentul "FONDURI EUROPENE PENTRU IMM-URI 2021-2027", cel de-a 6-lea eveniment din seria "Invest in".
"Invest in" este un program de promovare a oportunităţilor de finanţare şi dezvoltare la nivel regional
prin organizarea unei serii de evenimente specifice în parteneriat cu Autorităţile pentru Dezvoltarea României (ADR) din fiecare regiune a ţării, vizând dezvoltarea mediului de afaceri din regiune.
Astfel, sub tema "FONDURI EUROPENE PENTRU IMM-URI 2021-2027" şi în prezenţa a peste 200 de antreprenori, evenimentul de astăzi a dezbătut principalele oportunităţi de finantare şi dezvoltare a mediului de afaceri la nivelul regiunii Sud-Vest alături de următorii speakeri:
- Florin JIANU, Preşedinte CNIPMMR
- Ioan Marcel BOLOŞ, Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene (online)
- Dorin-Cosmin VASILE, Preşedinte Consiliul Judeţean Dolj
- Mariana-Venera POPESCU, Subprefect Instituţia Prefectului Judeţul Dolj
- Ştefan Cătălin CATANÄ, Director general interimar, ADR Sud-Vest
- Oana BARA, Head of Financing Programs BCR
- Dumitru NANCU, Director General FNGCIMM
- Gabriel VLÄDUŢ, Director IPA CIFATT Craiova
- Daniel-Cristian ANUŢA, Director Executiv A.I.M.M.A.I.P.E. Craiova
- Valentin CRISTEA, Preşedinte Asociaţia Federaţia Patronatelor din Regiunea Oltenia (moderator)
În cadrul dezbaterii s-au promovat şi prezentat cele mai importante programe de finanţare dedicate IMM-urilor la nivel regional şi naţional precum PNRR, IMM Prod, Garant Construct, Start-up Nation, Programul de Microindustrializare, Electric UP dar şi alte proiecte pentru IMM-uri în domeniul digitalizării, transformării digitale, specializare inteligentă sau internationalizare.
"Suntem la al 6-lea eveniment din seria Invest In în care vorbim despre fondurile europene şi exact cum s-a întâmplat şi la celelalte evenimente, interesul antreprenorilor pentru acest subiect este ridicat. Pentru finanţări este o perioadă dificilă pe care noi, la CNIPMMR o tratăm cu responsabilitate şi profesionalism. Am 3 veşti pentru antreprenorii prezenţi astăzi:
1. S-a lansat oficial măsura 4.1.1 o măsură extrem de aşteptată de mediul de afaceri ce va avea 2 compenente, una care se referă la sectorul educaţiei, sănătăţii şi asistenţei sociale şi una ce va acoperi domenii vaste de activitate de la industrie, comerţ sau turism,
2. Pentru a exista un echilibru în regiune, va fi înfiinţată o reprezentanţă FNGCIMM şi în Slatina
3. Programele de garantare pe care antreprenorii le cunosc deja, vor avea continuitate şi vor trece pe cadrul Ucraina", Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu