|
La
data de 18.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, împreună cu
lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Arad şi poliţişti de
frontierā din cadrul ITPF Timişoara şi Oradea, efectuează un număr de 37
percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Timiș, Cluj, Iași și Caraș
Severin în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup
infracţional organizat specializat în traficul de migranți și traficul de
droguri de risc și de mare risc.
În fapt s-a reţinut că, în luna august
2021, pe raza judeţului Timiş, a fost constituit un grup infracţional
organizat, format din 41 de membri, care a acționat până în prezent în zona
de vest a României cu scopul de a săvârși infracţiunea de trafic de migranţi.
Astfel, membrii grupului infracţional
au racolat migranţi proveniţi din Orientul Mijlociu, care trecuseră
ilegal frontiera României, dinspre
Serbia şi Bulgaria, și care se adăposteau pe raza judeţului Timiş, în special
în Municipiul Timişoara, în aşteptarea momentului prielnic pentru a trece
ilegal frontiera României cu Ungaria.
Migranții erau preluați de către
membrii grupului infracţional organizat din Timișoara şi transportați cu
autoturismele acestora sau cu microbuze închiriate, până la frontiera de stat
a României cu Ungaria, pe raza judeţului Arad. Ulterior, aceștia erau
călăuziți de membrii grupului în vederea trecerii frauduloase a frontierei de
stat, destinaţia finală a migranţilor fiind Austria şi Germania.
Activităţile infracţionale au fost
realizate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul
obținerii unor beneficii materiale importante.
De asemenea, în perioada ianuarie-mai
2022, o parte dintre membrii grupului infracţional organizat au deţinut şi
vândut, fără drept, droguri de mare risc
(cocaină în schimbul unei sume de 100 euro pentru un gram şi amfetamină
în schimbul unei sume de 150-180 lei pentru un gram) și droguri de risc
(canabis în schimbul unei sume de 50 de lei pentru un gram), consumatorilor
de pe raza judeţelor Arad, Timiş și Caraş Severin.
La sediul Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial
Arad vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 44 persoane despre care
există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților
infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul
polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Arad, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei
de Frontierā Timişoara, Serviciul
Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Sectorul Poliţiei de Frontierā
Deta, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, Sectorul Poliţiei
de Frontieră Vărșand, B.C.C.O.
Timişoara, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Iași, S.C.C.O. Caraș Severin și
Inspectoratului Judeţean de Poliţie
Timiş, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de
Jandarmi Timiș, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara,
Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad și Inspectoratului Judeţean de
Jandarmi Caraş Severin.
Suportul de specialitate a fost
asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg
parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile
și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de
prezumția de nevinovăție.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu