marți, 2 noiembrie 2021

Acţiunea de informare: ”VIITORUL TĂU ÎNCEPE AZI. MERIŢI CA MUNCA TA SĂ FIE RECUNOSCUTĂ”

În vederea creşterii gradului de conştientizare a lucrătorilor cu privire la consecinţele sociale şi economice negative pe care le produc munca nedeclarată (munca ”la negru”) şi munca subdeclarată (munca ”la gri”), la drepurile şi obligaţiile pe care le au aceşti lucrători, cât şi la riscurile la care se expun atunci când acceptă să muncească ”la negru” sau ”la gri”, Inspecţia Muncii desfăşoară prin inspectoratele teritoriale de muncă, Acţiunea de informare: ”VIITORUL TĂU ÎNCEPE AZI. MERIŢI CA MUNCA TA SĂ FIE RECUNOSCUTĂ”.

Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin prin

inspectorii de muncă, distribuie pliante în locurile de muncă în care se desfăşoară acţiuni de control, cât şi în locurile consacrate ca având afluenţă de persoane (pieţe, târguri, primării, gări, autogări, staţii de transport în comun, locaşuri de cult, etc.) inclusiv în mediul rural.

Se urmăreşte astfel informarea angajatorilor şi angajaţilor asupra principalelor prevederi din legislaţia muncii, punând în evidenţă avantajele pe care le aduce munca declarată şi, în egală măsură, dezavantajele şi riscurile la care se expun în cazul practicării muncii fără forme legale şi muncii subdeclarate.

În această acţiune de informare, inspectorii de muncă insistă pe prezentarea aspectelor legate de clauzele obligatorii ce trebuie inserate în contractul individual de muncă: data începerii activităţii, durata contractului, locul muncii, funcţia/meseria, durata concediului de odihnă, salariul (care trebuie să fie cel puţin la nivelul salariului minim brut pe ţară pentru un program de 8 ore/zi), munca suplimentară, munca de noapte, repausul zilnic, repausul săptămânal, zilele de sărbători legale.

Se punctează şi aspecte legate de modalităţile de plată ale salariului, obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă anterior începerii efective a activităţii şi înmânarea unui exemplar pentru salariat, cât şi legalitatea angajării minorilor. Astfel, e interzisă angajarea tinerilor cu vârsta sub 15 ani. Persoanele fizice dobândesc capacitate de muncă doar la împlinirea vârstei de 16 ani. Pentru tinerii cu vârste între 15 şi 16 ani e necesar acordul părinţilor, tutorelui sau a reprezentantului legal pentru încheierea contractului individual de muncă şi doar pentru activităţi care să nu le pună în pericol sănătatea sau dezvoltarea personală sau profesională.

Reamintim faptul că munca nedeclarată şi munca subdeclarată sunt fenomene extrem de nocive din cauza consecinţelor sociale şi economice pe care le produc:

- lipsa protecţiei sociale pentru persoana care prestează muncă nedeclarată;

- lipsa drepturilor referitoare la concediul de odihnă şi la concediul medical, drepturi

conferite de contractul individual de muncă;

- lipsa certitudinii plăţii pentru munca prestată, plata fiind făcută în funcţie de            bunăvoinţa angajatorului;

- condiţii nesigure de muncă pentru lucrători;

- angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a-l responsabiliza pe lucrător pentru eventualele prejudicii produse de acesta;

- fondurile sociale şi bugetul de stat sunt prejudiciate prin sustragerea de la plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale.

Îndemnăm angajaţii să nu accepte un contract individual de muncă cu timp parţial dacă muncesc 8 ore/zi, să nu accepte ca o parte a salariului să le fie plătită ”la negru” pe lângă salariul declarat şi fiscalizat. Această acceptare îi privează de drepturi de asigurări sociale: diminuarea punctului de pensie şi implicit primirea unei pensii mult mai mici în raport cu veniturile nefiscalizate realizate; indemnizaţia diminuată în cazul unui concediu medical.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor judeţului Caraş-Severin, rugăm să fiţi alături de noi în sensul de a publica informaţiile conţinute din prezentul comunicat precum şi din cele două materiale informative (respectiv un afiş şi un pliant) pe care le anexăm.

 

* pentru informaţii detaliate, recomandăm accesarea link-ului: https://www.inspectiamuncii.ro/web/itm-caras-severin/munca-la-negru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu