Crearea UNeECC a pornit de la ideea că ar fi util ca
universitățile și instituțiile de învățământ superior cu sediul în Capitale
europene ale culturii să folosească această instituție europeană binecunoscută
și prestigioasă pentru a stimula noi forme de colaborare instituțională
academică.
Rețeaua are ca obiective principale: asigurarea
recunoașterii rolului și contribuției universităților la succesul orașelor care
au câștigat titlul de „Capitală culturală europeană”, oferirea universităților
membre posibilitatea unei participări continue și depline la mișcarea
„Capitalei culturale europene”, încurajarea cooperării interuniversitare,
dezvoltarea și remodelarea poziției regionale a universităților și crearea de
noi activități de colaborare între orașe și universități.
„Obținerea statutului de membru al Rețelei universităților
din orașele capitală culturală europeană este în acord și cu strategia de
dezvoltarea a Alianței Timișoara Universitară, pe care mi-am asumat-o la
preluarea mandatului de președinte ATU”, a menționat rectorul UPT,
conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.
„Înțeleg că Universitatea Politehnica Timișoara
intenționează în mod clar să contribuie la evenimentele culturale din 2023 și,
ca atare, să își asume o responsabilitate clară în dezvoltarea durabilă a
regiunii.”, a transmis Flora Carrijn, președintele UNeECC și profesor la
Universitatea Catolică din Leuven, Belgia. Director Departament Comunicare și
Imagine

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu