duminică, 18 iulie 2021

Doar 12% dintre români spun că au auzit de legea avertizorului de integritate, o lege veche de 17 ani

Potrivit studiului de tip Omnibus realizat de  APADOR-CH și ActiveWatch, în colaborare cu Mercury Research, doar 12% dintre români spun că au auzit de Legea privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, deși actul este adoptat din 2004 (Legea nr. 571/2004).

Conform legii în vigoare, avertizorul de integritate este

acea persoană, angajată într-o instituție de stat, care face o sesizare cu bună-credință cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a eticii profesionale, a transparenței sau a principiilor bunei administrări. Deși în ultimii ani tot mai multe investigații de presă pornesc de la avertizările de integritate ale unor oameni curajoși, totuși doar 8% din totalul respondenților declară că au auzit de cazuri de avertizori de integritate, iar un procent similar consideră că avertizorii sunt persoane care „caută scandal".

 

O directivă europeană, adoptată în 2019 și dedicată protecției avertizorilor de integritate, trebuie transpusă și de România în legislația internă, până la finele lui 2021, iar asta înseamnă o îmbunătățire a legii vechi de 17 ani și o extindere a ei și asupra companiilor private. Am scris aici despre hibele proiectului de lege aflat în prezent pe masa Ministerului Justiției.

 

În acest context, APADOR-CH și ActiveWatch își propun, prin proiectul SOLID – „Integritatea impune solidaritate", să investigheze care este situația avertizorului de integritate în România anului 2021 și să creeze un centru de resurse online pe acest subiect, care se va găsi la adresa www.avertizori.ro.

 

Pentru a înțelege care este notorietatea Legii avertizorului de integritate, modul în care este perceput avertizorul de integritate, atitudinea față de asumarea acestui rol și atitudinea față de modul în care ar trebui recompensați avertizorii de integritate, a fost realizat acest studiu de tip Omnibus. Cercetarea a fost făcută de Mercury Research prin 1000 de interviuri telefonice, prin metoda CATI, în luna mai 2021. Eșantionul a fost ponderat la populația rezidentă a României în funcție de gen, vârstă, mărimea localității, regiune, mărimea gospodăriei și ocupație, conform celor mai recente date publicate de INS.

 

Alte concluzii ale studiului:

 

Notorietatea legii este și mai scăzută în rândul persoanelor tinere, de până în 40 de ani, dar mai ridicată în rândul celor cu studii superioare.

Dintre persoanele intervievate, puțin peste un sfert (27%) cunosc la ce se referă legea avertizorului de integritate, cea mai mare parte (40%) fiind de părere că această lege aparține domeniului protecției consumatorului.

Doar 8% din totalul respondenților declară că au auzit de cazuri de avertizori de integritate.

Opinia celor mai mulți respondenți (61%) este că angajații care denunță public activități care li se par ilegale, de la locul de muncă, sunt oameni curajoși, această opinie fiind susținută în special de către persoanele cu educație superioară și cu venituri medii și ridicate. Astfel de angajați, care denunță public activități care li se par ilegale, de la locul de muncă, sunt considerați curajoși într-o proporție mai mare de către angajații la stat decât din alte categorii profesionale.

Angajații din sectorul de stat, precum și persoanele cu educație superioară sunt cei ce se declară mai dispuși să își asume rolul de avertizor de integritate.

Persoanele cu educație superioară, cu venituri medii sau mari sunt cele care sunt mai informate în privința instituției avertizorului de integritate, care îi apreciază pe cei ce și-au asumat rolul de avertizor și sunt dispuși să își asume la rândul lor acest rol.

Liana Ganea, președintă ActiveWatch:

 

„Datele din cercetare reflectă un eșec al statului pentru că arată că oamenii nu cunosc legea și nu se simt protejați. Cei mai mulți preferă să accepte situații ilegale, decât să rămână fără serviciu și fără salariul de care este posibil să depindă întreaga familie. Credem că persoanele cu educație mai ridicată și cu venituri mai mari sunt mai dispuse să denunțe fapte ilegale, pentru că se simt mai protejate, având acces la mai multe resurse pe care se pot baza. Este nevoie ca autoritățile să înțeleagă importanța protejării avertizorilor de integritate, care sunt contributori la interesul și binele public, și să garanteze o protecție reală a acestora"

 

Georgiana Gheorghe, directoare executivă APADOR-CH:

 

„În cadrul acestui proiect, la 17 ani de la adoptarea Legii avertizorilor de integritate, ne-am propus să facem această lege mai cunoscută în rândul publicului, a instituțiilor publice și a companiilor private. Trebuie, în același timp, să contribuim împreună la crearea unui sistem și a unui cadru legislativ mai bun, care să ofere în mod real sprijin și protecție pentru avertizorii de integritate, care acum sunt un soi de kamikaze ai interesului public – au conștiință și curaj dar niciun fel de plasă de siguranță personală. Am gândit avertizori.ro ca un centru de resurse pentru avertizori, un spațiu-comunitate (virtual și nu numai) al celor interesati de subiectul avertizărilor publice. Sperăm ca această comunitate să crească cât mai mare prin puterea poveștilor, prin puterea avertizorilor și a experților, care se sprijină reciproc"


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu