vineri, 16 aprilie 2021

Măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19, în mai multe localități din județul Caraș-Severin, începând cu data de 17.04.2021

HOTĂRÂRE

privind aprobarea măsurilor suplimentare care se vor aplica la nivelul UAT-urilor Caraşova şi Doclin, unde rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 4 / 1.000 locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5 / 1000 locuitori 

Având în vedere prevederile OUG nr.21/2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

Ţinând cont de prevederile :

- Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare,

- HGR nr.432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

Văzând prevederile art. 10 din HGR nr. 1491 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

Ținând cont de adresele Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin nr. 4224/16.04.2021 cu privire la situaţia cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale la 1000 de locuitori, precum şi rata de incidenţă la 14 zile raportată la 1000 de locuitori conform Alerte ms.ro la data de 16.04.2021 precum şi nr.4225/16.04.2021 referitoare la Analiza de risc epidemiologic pentru UAT-urile Caraşova şi Doclin cu incidenţa cuprinsă între 4 şi 7,5 la 1.000 de locuitori precum şi măsurile sanitare stabilite prin HGR nr.432/2021, la data de 16.04.2021,

În baza art. 15 din Anexa nr.3 la HGR nr. 432/2021, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin întrunit în şedinţă extraordinară în data de 16.04.2021,

 

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se constată încadrarea în limitele incidenței cumulate la 14 zile, respectiv mai mare de 4 / 1.000 locuitori și mai mică sau egală cu 7,5 / 1.000 locuitori, în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în anexa la prezenta hotărâre, începând cu data de 17.04.2021, ora 00,00, pentru:

UAT

Rata incidenței cumulate la 14 zile

CARAŞOVA

4,16

DOCLIN

4,07

 

Art.2. Se aprobă funcţionarea operatorilor economici în domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri şi lozuri, doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Art.3. (1). Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, prin e-mail, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin şi UAT-urilor Caraşova şi Doclin din judeţul Caraş-Severin şi se va publica pe site-urile Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin.

                       (2). Prin grija Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență Caraşova şi Doclin prezenta hotărâre se va afişa la loc vizibil şi va fi diseminată în mod corespunzător.

 

PREŞEDINTE AL COMITETULUI JUDEŢEAN

PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

P R E F E C T, 

                                                                          Cristian GÂFU  


 Măsuri suplimentare pentru gestionarea situației generate de infecția cu COVID-19,

pentru UAT-urile Caraşova şi Doclin de pe raza județului Caraş-Severin

 

Măsurile suplimentare prevăzute în HGR nr.432/2021, pentru unităţile administrativ-teritoriale Caraşova şi Doclin din judeţul Caraş-Severin în care incidenţa cumulată la 14 zile, conform datelor preluate de pe Alerte ms.ro în data de 16.04.2021, este mai mare de 4 / 1.000 locuitori și mai mică sau egală cu 7,5 / 1.000 locuitori:

 

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00-05,00, cu următoarele excepții:

a). deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b). deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c). deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d). deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

2. Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05,00 - 18,00.

3. Prin excepţie de la prevederile pct.2, în intervalul orar 18,00 - 05,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

4. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă, cu excepţia activităţilor prevăzute la art.2 din prezenta Hotărâre.

 

De asemenea, se vor respecta şi măsurile generale prevăzute în HGR nr.432/2021, pentru incidenţa cumulată la 14 zile, mai mare sau egală cu  3 / 1.000 locuitori.

1. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

3. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;

4. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

5. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

6. Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

 

x   X   x    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu