În sprijinul elevilor şi cadrelor didactice, Ministerul Educaţiei a emis ordinul de completare a normelor metodologice de aplicare a programului naţional pilot de tip "Şcoala după şcoală", pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv.
Ordinul prevede:
- Flexibilizarea programului pentru activităţile remediale prin faptul că şcolile vor avea posibilitatea să organizeze programul fără o aprobare a inspectoratului şcolar;
- Sprijinul elevilor pentru a urma programul remedial în şcoala în care sunt înmatriculaţi, fiind considerate, din oficiu, unităţi organizatoare, toate unităţile de învăţământ în care se poate organiza cel puţin o grupă de elevi;
- Cuprinderea în program, necondiţionată de termene, a elevilor, într-un mod continuu şi adaptat nevoilor acestora. Părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor pot depune solicitările de cuprindere a acestor elevi în program, în mod continuu, până la data de 25 ale fiecărei luni;
- Programul orar al activităţilor remediale se va stabili la nivelul unităţii de învăţământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor şi a părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora;
- Activităţile de învăţare remedială desfăşurate în cadrul programului naţional pilot de tip "Şcoală după şcoală", prestate de cadrele didactice, sunt remunerate cu suma de 100 lei/ oră - tarif brut.
BIROUL DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu