miercuri, 7 octombrie 2020
REȚINUT PENTRU VIOL ȘI VIOLARE DE DOMICILIU
Un bărbat de 36 de ani din Caransebeș a fost reținut azi-noapte de
polițiști, pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi pătruns fără drept în locuința
unei femei 64 de ani din localitate și ar fi întreținut prin amenințare și prin
folosirea forței fizice, relații sexuale cu aceasta.
Ieri, 06 octombrie, în jurul orei 16.00, bărbatul de 36 de ani s-ar fi deplasat la locuința
victimei (sălaș), situată în apropierea localității Buchin, ar fi pătruns în curtea
locuinței, deși victima i-a cerut să plece și sub amenințare cu un obiect tăietorînțepător, ar fi forțat-o pe aceasta să întrețină relații sexuale cu el.
După comiterea faptelor, acesta ar fi părăsit locuința, fiind identificat în scurt timp
de polițiști și condus la sediul Poliției pentru cercetări.
În acest caz, polițiștii de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș, sub coordonarea
procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, continuă cercetările
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.
Bărbatul în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al
Inspectoratului, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat judecătorului de drepturi
și libertăți, cu propunere legală.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată
beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură
penală, precum și de prezumția de nevinovăție

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu