luni, 26 octombrie 2020

Bilanțul misiunilor pompierilor militari cărășeni în ultimele 48 de ore

În perioada 24-25 octombrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Semenic,, al județului Caraș-Severin, au gestionat un număr de 18  misiuni specifice intervenției pentru salvarea persoanelor și bunurilor acestora, precum și la un numar de 18 activități derulate în contextul infecției cu noul coronavirus (Ccovid-19), astfel;

Misiuni tip SMURD  - 15

- la apelul 112 de solicitare a asistenței medicale, în cazul persoanelor cu diferite afecțiuni sauîn urma producerii unor accidente casnice (12);

- intervenții în urma producerii unor accidente rutiere (3).

Intervenții pentru stingerea incendiilor – 1.

Activități de protecție civilă (decontaminare personal și autospecială, în urma transportului unei persoane confirmată pozitiv ) – 2.

 

Activități/acțiuni cu caracter preventiv împotriva COVID-19

- Misiuni executate -18

- Instruire persoane/instituții cu privire la măsurile de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus – 4.

- Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse – 755;

- Societăți comerciale verificate cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor impuse – 9;

- Autorități/instituții publice verificate cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor impuse – 10;

- Sancțiuni contravenționale aplicate – 4;

- Valoare sancțiuni aplicate – 500 lei.

 

 

Având în vedere faptul că numărul cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19) în municipiul Reșița este în creștere, pentru informarea populației cu privire la măsurile care trebuie respectate pentru prevenirea infectării, la nivelul municipiului,în afara mesajelor audio transmise de către echipajele inspectoratului, începând de astăzi vor fi difuzate zilnic, de la ora 13.202, prin intermediul celor 11 sirene de inștiințare și avertizare amplasate in municipiul Reșița,cât și prin stațiile audio ale centrelor comerciale mari, mesaje audio de informare a populației. De asemenea, acelasi mesaj va fi transmis si vizual cu ajutorul panourile cu afisaj electronic amplasate în zonele aglomerate.

      Mesajul transmis este urmatorul:

,, PENTRU PREVENIREA INFECTARII SI TRANSMITERII NOULUI CORONAVIRUS, VA RUGAM SA RESPECTATI NORMELE DE IGIENA PRIN SPALAREA CAT MAI DES A MAINILOR CU APA SI SAPUN, SA EVITATICONTACTUL DIRECT SI SA PASTRATI DISTANTA DE MINIM 2 METRI FATA DE ALTE PERSOANE, SA VA ACOPERITI OBLIGATORIU FATA (NASUL SI GURA) CU MASCA DE PROTECTIE, IN TOATE SPATIILE PUBLICEINCHISE SAU DESCHISE,,.

 

Pe această cale, reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu noul coronavirus (COVID-19) este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin  respectarea regulilor și recomandărilorfăcute de autorități, pentru ca împreună să reușim diminuarea efectelor acestei pandemii.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu