duminică, 25 octombrie 2020

39 de controale pentru prevenirea și combaterea ilegalităților silvice: 56 de sancțiuni contravenționale și peste 370 metri cubi de material lemnos confiscați

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu colegi de la polițiile municipale, orășenești, secțiile de poliție rurală, jandarmi și polițiști ai Serviciului de Poliție Transporturi, cu sprijinul specialiștilor silvici de la Garda Forestieră Timișoara și Direcția Silvică Caraș-Severin au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților silvice, pe raza întregului județ.

Astfel, joi, între orele 09.00-19.00, peste 110 efective au efectuat 39 de controale, pe linia verificării legalității provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos și a legalității transporturilor de lemn, la instalații de debitat, depozite, piețe, târguri, oboare, precum și în trafic.

Cu ocazia activităților, au fost verificate 7 obiective și 108 mijloace de transport, în urma neregulilor constatate fiind aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 48.850 de lei, dintre care 6 sancțiuni pentru încălcarea legislației silvice, în valoare de 36.000 de lei.

Ca măsură complementară, au fost confiscați faptic și valoric, peste 370 de metri cubi de lemn, estimați la peste 82.000 de lei.

Polițiștii, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniul silvic continuă acțiunile pe această linie și în perioada următoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu