miercuri, 2 septembrie 2020

Concursul "Politehnica prin ochii mei"

O provocare pentru elevi, studenţi, cadre didactice şi absolvenţi ai UPT

În data de 11 noiembrie 2020, Universitatea Politehnica Timişoara împlineşte 100 de la înfiinţare. Cu această ocazie UPT lansează o provocare elevilor (potenţiali viitori studenţi), studenţilor, cadrelor didactice şi absolvenţilor UPT: să-şi exprime propria viziune, creativă, asupra Politehnicii, în cadrul concursului de desen/schiţe şi fotografie "POLITEHNICA PRIN OCHII MEI", care

demarează la data de 1 septembrie 2020, dotat cu premii totale în valoare de 10.000 de lei.

Competiţia, desfăşurată pe două secţiuni - desen/schiţe şi fotografie - încurajează exprimarea prin schiţe, desene sau fotografie a propriei viziuni asupra Universităţii Politehnica Timişoara în an aniversar. Organizatorii îşi doresc o interpretare cât mai creativă, diversă şi liberă a acestei tematici.

Regulamentul concursului şi formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul Universităţii Politehnica Timişoara (www.upt.ro) şi pe pagina de Facebook dedicată competiţiei (https://www.facebook.com/Politehnicaprinochiimei/), unde sunt publicate toate detaliile despre eligibilitate şi condiţiile de participare.

Secţiunea desen/schiţe este dedicată elevilor şi studenţilor, care sunt încurajaţi să exprime propria viziune asupra Politehnicii timişorene, prin intermediul unei lucrări în creion grafit, format A3, pe care să o transmită, fie personal, fie prin poştă/curier la Biblioteca UPT, Bd. Vasile Pârvan nr. 2B, Timişoara, cod 300 223, judeţul Timiş, împreună cu formularul înscriere, disponibil pe site-ul UPT, completat şi semnat.

Secţiunea fotografie se adresează elevilor, studenţilor, cadrelor didactice şi absolvenţilor UPT, care sunt provocaţi să trimită maxim 3 fotografii care să se încadreze în tematica menţionată (în format JPG, cu o rezoluţie de minim 2000 de pixeli pe latura lungă, iar dimensiunea totală să nu depăşească 15 Mb), împreună cu formularul de înscriere, online, la adresa concurs.foto@upt.ro.

Pentru ambele secţiuni, termenul limită de transmitere (data poştei în cazul secţiunii de desen/schiţe) este 20 octombrie 2020.

Lucrările vor fi evaluate de câte un juriu de specialitate pentru fiecare secţiune, după cum urmează:

- Secţiunea desen/schiţe - Grigore Arbore Popescu- director Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică - Veneţia, conf.dr. George Păunescu, artist plastic - Universitatea Bucureşti, as.dr.arh. Drăgan Dragomir - Preşedinte OAR filiala Timiş, lect.dr.art.pl. Vlad Ardeleanu - Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, lect.dr.arh. Cristina Maria Povian - Facultatea de Arhitectură şi Urbanism;

- Secţiunea fotografie - Conf.dr.arh. Cătălina Bocan - Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a UPT, lect.dr.ing. Ciprian Dughir - Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale, Constantin Duma - Agerpress, as.dr.arh. Ovidiu Micşa - Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, Lucian Ronkov - Biroul Imagine UPT.

După jurizarea lucrărilor, se vor acorda premii şi menţiuni în valoare totală de 10.000 de lei, în cazul secţiunii de fotografie existând şi premii de popularitate, în baza voturilor online, pe pagina de Facebook, unde vor fi postate toate lucrările transmise. Rezultatele finale se vor anunţa în data de 11 noiembrie 2020, când se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea Politehnicii, ocazie cu care va fi organizată şi o expoziţie ce va reuni toate lucrările transmise.

Pentru detalii suplimentare: Lucian Ronkov

Departament Comunicare şi Imagine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu