miercuri, 15 iulie 2020

Depistat în timp ce conducea un autoturism deși, i-a fost interzis acest lucru


În data de 14 iulie, în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au depistat pe strada Ardealului, un autoturism condus de un bărbat de
33 de ani din Obreja, care avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat pentru o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară stabilită de către Tribunalul Caraș-Severin în cursul anului 2018, în urma condamnării acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și deținere de droguri de risc și mare risc.

De asemenea, în urma controlului vehiculului, polițiștii au găsit în interior, fragmente vegetale de culoare verde-oliv, ambalate în folie de aluminiu, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul de 33 de ani a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neexecutarea sancțiunilor penale, deținere de droguri de risc pentru consum propriu, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. 

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu