06.03 2020, ora 11,00
Până astăzi, 6 martie, la nivel naţional au fost confirmate 7 cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID - 19 (coronavirus).
Dintre cei 7 cetăţeni care au contactat
virusul, 3 sunt declaraţi vindecaţi. Unul a fost externat, iar ceilalţi doi rămân, momentan, sub observaţie medicală, în spital, conform deciziei medicilor din Timişoara.
Cei 4 pacienţi care sunt încă purtători ai virusului sunt internaţi în unităţi medicale din Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi. Starea de sănătate a tinerilor de 16 ani internaţi la Timişoara este bună, neavând simptome.
Pacienţii internaţi la Iaşi şi Cluj - Napoca prezintă o stare de sănătate ameliorată faţă de momentul internării în spital.
De asemenea, un cetăţean român a fost depistat pozitiv cu virusul COVID - 19 (coronavirus) pe teritoriul Italiei. Potrivit autorităţilor italiene, femeia a contactat o formă uşoară, este în stare bună şi a fost plasată în carantină la domiciliu.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 21 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID - 19 (coronavirus). Alte 12158 persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală. Aşadar, în cursul zilei de ieri au ieşit din carantină instituţionalizată 14 persoane, ale căror teste au fost negative la infectarea cu virusul COVID - 19 (coronavirus).
În cursul zilei de ieri, 5 martie, au fost înregistrate 96 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1086 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE. De asemenea, cetăţenii români din străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID - 19 (coronavirus) la nivel european şi global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puţin afectate de acest virus.
Astfel, până la data de 5 martie 2020, au fost raportate 4 197 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.
Grupul de Comunicare Strategică
Biroul de presă al Guvernului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu