miercuri, 4 martie 2020

Comunicat de presă - USR Caraș-Severin


Andrei Plujar, președinte USR Caraș-Severin, declară după dezbaterea publică de astăzi, 3 martie, care a avut loc la Ocolul Silvic Reșița:

"Astăzi am fost prezent la dezbaterea de la OCOLUL SILVIC REȘIȚA. Am susținut următoarele:
Interzicerea tăierilor din jurul localităților și respectarea principiilor din FSC cu privire la pădurile de protectie din jurul localităților. Cel mai bun exemplu în acest sens este Dealul Golului de la Reșița, tăierile de acolo fiind semnalate de către USR încă de acum câteva luni, la debutul lor.

Astfel de păduri din jurul localităților îndeplinesc un rol social deosebit, cu atât ma mult cele din jurul localităților urbane. Principala cerință a societății față de aceste păduri este aceea de a satisface nevoia oamenilor pentru un mediu sănătos (reducerea prafului și a particulelor în suspensie, diminuarea zgomotului, reducerea albedoului, reducerea extremelor termice), pentru un peisaj armonios și pentru recreere.
Corespunzător acestor cerinte ecologice, sociale și economice, precum si a prevederilor legale în vigoare, funcția principală atribuită prin amenajamentele silvice acestor păduri este cea socială, iar toate celelalte funcții, cum ar fi obținerea de lemn, sunt subordonate acesteia.
Am cerut punerea la dispoziție a amenajamentului silvic și hârtiile cu parcelatul pentru a fi consultate de către factorii interesați.
Amenajamentul silvic este document public, nu are caracter secret!"

Alte cerințe pe care USR le aduce sunt:
1.Să se pună la dispoziție borderoul masei lemnoase pe 2020.
Să se interzică de urgență tăierile în rezervatia CH Carașului, Rezervatia Groposu si Rez Ezerisel. În acest moment sunt puse în exploatare parcele din cele două rezervații.

2. Să se pună la dispoziție amplasarea masei lemnoase pentru anul 2021.

3. Suntem interesați de suprafețelecare se vor împăduri în cadrul OS Reșița si care sunt speciile vizate, dacă este un studiu întocmit pentru această împădurire și dacă acest studiu este vizat și aprobat de autoritățile competente (Academia Română, APM - Caras-Severin).

4. Ne dorim să știm dacă suprafețele din rezervatia CH Carașului, Groposu si Rezervația Ezerișel sunt introduse în amenajament în T1 functional, având în vedere că actul normativ de desemnare a rezervațiilor este încă din anul 1990.

5. Să se pună la dispoziție minuta întâlnirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu