Salt spre distracție cu
Subcarpați, Deliric x Silent Strike și Spike la Arad Open Air Festival 2020
Cea de a 5-a ediție Arad Open
Air Festival va avea loc în perioada 26-28 iunie pe Aeroportul Arad. Iubitorii
de muzică, arte și festivaluri se vor întâlni pentru a se bucura împreună de
activități răcoritoare, relaxare și muzică bună, într-un nou univers acvatic.
Festivalul din vestul țării îi va avea pe scenă pe Subcarpați, Spike și Deliric
x Silent Strike cu invitați CTC și Dan Basu.
Una dintre noutățile din acest an îl reprezintă AOA Summer
Slide, un slide de apă de 150 de metri, în jurul căruia s-a conturat și
conceptul din acest an, dive into the
fun, dive into life! Organizatorii propun participanților să uite de griji
și să se bucure de energia pe care ți-o oferă apa rece în zilele calde de vară.
Din respect pentru industria muzicală autohtonă și artiștii români, organizatorii încep seria de anunțuri cu Subcarpați, Spike, Deliric x Silent Strike cu invitați CTC și Dan Basu, care vor susține show-uri live, și Hype Legends, James Aky, Manuel Riva, Mike Kross, Paul Damixie, Sasha Lopez, DJ Shiver, Vali Bărbulescu, care vor acoperi o gamă variată de preferințe muzicale. Vor mai urma și alte anunțuri de artiști.
Din respect pentru industria muzicală autohtonă și artiștii români, organizatorii încep seria de anunțuri cu Subcarpați, Spike, Deliric x Silent Strike cu invitați CTC și Dan Basu, care vor susține show-uri live, și Hype Legends, James Aky, Manuel Riva, Mike Kross, Paul Damixie, Sasha Lopez, DJ Shiver, Vali Bărbulescu, care vor acoperi o gamă variată de preferințe muzicale. Vor mai urma și alte anunțuri de artiști.
Ca în fiecare an, ABC revine la Arad Open Air Festival cu o
scenă specială, dedicată muzicii electronice. Suciu, Raresh, Priku și SIT,
Herk, Somesan, Bread&Butter, Timirash sunt artiștii pe a căror muzică cei
prezenți vor dansa până la răsărit.
“Anul acesta sărbătorim toate lucrurile care ne ajută să ne simțim vii. În primul rând sărbătorim apa, acesta fiind elementul principal al vieții. Ne dorim să avem parte de 3 zile cu momente magice, alături de prieteni, ascultând trupele preferate și răcorindu-ne pe Summer Slide. Hai să lăsăm grijile în seama altor zile și să ne bucurăm împreună de tot ce înseamnă această ediție aniversară Arad Open Air!” transmite Glad Varga, organizator Arad Open Air Festival.
Subcarpați
Trupa a fost formată în 2010 de MC Bean și combină elemente din muzica electronică și hip-hop cu influențe din folclorul românesc. Pe parcursul timpului, trupa a fost susținută de și a avut colaborări cu Omu’ Gnom, Dragonu’, Argatu, AFO, surorile Osoianu, Chimie și OCS.
Deliric x Silent Strike
După trei ani de la lansarea primului material împreună,
Deliric și Silent Strike se află la cea de-a doua colaborare, sub forma unui
album. Dacă la primul album (2016), vestea lansării a plecat ca o simplă leapșă
între cei doi artiști, la cel de-al doilea, teaser-ul a fost o serie de fotografii
alb-negru cu zâmbete false. Acest teaser a avut la bază ideea de conștientizare
a ceea ce se ascunde în spatele unor fotografii perfecte, a acestor vieți
idealizate, pe care cu toții le arătăm lumii întregi pe rețelele sociale. Cei
doi crează o fuziune armonioasă între electronic și hip-hop.
Spike
Rapperul
și-a început cariera muzicală în 2002 pe cont propriu, deși de-a lungul
timpului a colaborat cu mai mulți artiști din aria hip hop/rap a scenei
românești. Cea mai lungă colaborare a acestuia a fost cu Guess Who, Grasu’ XXL
și alți colegi de la Okapi Sound. Piesele lui reprezintă o satiră socială în
note muzicale, folosindu-se de personajele și clișeele societății în care
trăim. A fost nominalizat la Premiile muzicale MTV România pentru piesa
“Bizar”, la Romanian Music Awards pentru “Realitate” și a câștigat Best Hip Hop pentru
piesa “Scandal” în cadrul aceluiași eveniment.
Arad Open Air Festival este compus din 72 de ore de muzică
live și dj seturi, dar și din multe activități pe timpul zilei și nopții,
printre care și acte artistice. Festivalul include o zonă de mâncare, una
pentru relaxare, una dedicată campingului, dar și un Summer Slide, asigurând
astfel iubitorilor de relaxare o experiență completă.
Abonamentele de Early Bird se pot achiziționa de pe https://www.openairfestival.ro/abonamente/ și includ accesul de la AOA Summer Slide
pentru o sesiune de 3 ore.
Puteți afla mai multe despre festival la www.openairfestival.ro, pe pagina de Facebook a
festivalului: https://www.facebook.com/aradopenair/, precum și de pe pagina de
Instagram - https://www.instagram.com/aradopenair/.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu