marți, 25 februarie 2020

Ministerul Sănătăţii continuă măsurile de prevenire şi limitare a eventualelor îmbolnăviri cu noul coronavirus

Victor Costache, ministrul Sănătăţii a convocat în această dimineaţă o videoconferinţă de urgenţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică din teritoriu şi municipiul Bucureşti cu privire la gestionarea modului de prevenire a infecţiei COVID-19.


"La această oră nu avem niciun caz cu infecţie cu noul coronavirus în România. Asta se datorează şi eforturilor dumneavoastră, a personalului din teritoriu care a implementat măsurile decise de către comitetul MS încă de acum o lună. Vă felicit pentru efortul depus şi vă solicit, în continuare, mobilizare generală, responsabilitate şi profesionalism pentru gestionarea situaţiei. Vă rog să informaţi populaţia la nivel local despre ce înseamnă acest nou tip de infecţie şi despre măsurile de igienă care este necesar să le urmeze. Fac un apel la calm", a declarat în debutul videoconferinţei Victor Costache, ministrul Sănătăţii.

Oficialul MS a discutat cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică modul de implementare a setului de măsuri care a fost decis seara trecută de către Guvernul României, în cadrul Comitetului Naţional de Urgenţă.

Astfel, la sosirea pe teritoriul României, toţi călătorii asimptomatici din zonele afectate, respectiv Hubei (China), cele 11 localităţi din Italia, dar şi peroanele care încă se mai află pe nava de croazieră Diamond Princess vor intra direct în carantină, pentru o perioadă de 14 zile.

Celelalte persoane care vin din regiunile Lombardia şi Veneto vor intra în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, la sosirea în România.

"Toate persoanele din carantină vor primi materiale informative cu un set de reguli pe care trebuie să îl urmeze, la fel şi cele care vor fi izolate la domiciliu care vor primi un alt set de reguli. Aceste materiale vor fi elaborate de către reprezentanţii Institutului de Sănătate Publică şi transmise în timp util. Tot la institut va funcţiona un telverde care va putea fi apelat de către cei interesaţi să obţină măsuri suplimentare despre noul tip de infecţie cu coronavirus" a spus ministrul Costache.

La finalul videoconferinţei, ministrul Sănătăţii a subliniat că, nerespectarea măsurilor privind carantina se va sancţiona conform art. 352 din Codul Penal.

De asemenea, s-a stabilit calendarul următoarelor videoconferinţe ce vor fi organizate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu