duminică, 23 februarie 2020

În VeloCity - Fabrica de biciclete din Reşiţa a fost asamblată, bicicleta cu Nr. 3.500.000.


În VeloCity - Fabrica de biciclete din Reşiţa a fost asamblată, vineri, 21 februarie 2020, bicicleta cu Nr. 3.500.000.
Prima bicicletă a fost asamblată în 28 octombrie 2008, în baza unui contract de colaborare pe termen lung cu unul dintre cei mai mari jucători pe piața internaţională de articole sportive.
Bicicleta reşiţeană cu Nr. 1.000.000 a fost asamblată în primăvara lui
2013, an în care compania s-a transformat în societate pe acțiuni sub numele NextCity, păstrând pe frontispiciu brandul VeloCity cu care fabrica din Reșița s-a impus pe piață.
Următoarele 2,5 milioane de biciclete au fost produse în cadrul aceluiaşi parteneriat, cu o medie lunară de 26.000 de unităţi şi cu vârfuri de producţie de 2.000 de unităţi pe zi, în sezon.
Membru activ al European Bicycle Manufacturers Association, NextCity este unul dintre producători europeni de referinţă, bicicletele reşiţene purtând eticheta „Made in Romania“ îndeplind exigentele standarde de calitate ale pieţei UE.
În Uniunea Europeană, bicicleta este cel mai cumpărat mijloc de deplasare. Numărul vehiculelor cu două roţi deţinute de europeni îl depăşeşte net pe cel al altor mijloace de transport. În condiţiile în care bicicletele nu sunt supuse unui regim de înmatriculare, este aproape imposibil de estimat mărimea exactă a parcului european de biciclete. Ce poate fi însă reţinut, pentru a ne face o imagine, este faptul că acest parc se îmbogăţeşte anual, în medie, cu 20 de milioane de biciclete noi. Dintre acestea, 13 milioane sunt produse în UE, România aflându-se pe locul 7 în clasamentul ţărilor producătoare.

Reşiţa, 21 februarie 2020                                         Biroul de presă NextCity

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu