În contextul focarului de pneumonie virală (coronavirus) din Republica Populară Chineză, provincia Hubei, localitatea Wuhan, Ministerul Afacerilor Externe recomandă amânarea călătoriilor în această zonă până la normalizarea situaţiei.
Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care se află deja în R.P. Chineză să urmeze măsurile de precauţie şi igienă recomandate în aceste situaţii şi să evite deplasarea în locurile unde sunt manipulate animale vii sau moarte, precum şi contactul cu persoane bolnave, în particular cu cele care prezintă simptome respiratorii.
Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiţi:
- să respecte cu stricteţe anunţurile şi recomandările autorităţilor locale;
- să urmărească mass-media locală pentru a afla care sunt zonele cele mai afectate pentru a le putea evita;
- să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă.
Pentru informaţii suplimentare legate de prevenirea contaminării, cetăţenii români pot accesa site-urile dedicate ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori) şi Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor (http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics).
Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea înregistrării prezenţei cetăţenilor români în străinătate la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular român, ca instrument de sprijin pentru coordonarea acţiunilor de protecţie consulară.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beijing: +861065323616, Consulatului General al României în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong: +85225233813, +85225233817 şi Consulatului General al României la Shanghai: +862162701146, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefoanele de permanenţă ale misiunii diplomatice a României în R.P. Chineză +8618611737488, Consulatului General al României la Shanghai: +8613701949075 şi Consulatului General al României în R.A.S. Hong Kong a Republicii Populare Chineze: +85296137370.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://beijing.mae.ro, http://shanghai.mae.ro, http://hongkong.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".
Sursa:Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de:Crsta Petru

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu