sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Barbat arestat pentru lovire si amenintare

În cursul zilei de astăzi, 18 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Reșița au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore și au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, un bărbat de 31 de ani, din Reșița, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de
lovirea sau alte violențe și amenințare. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că la data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 12.30, persoana bănuită s-ar fi întâlnit cu un alt bărbat de 32 de ani, cu care ar fi avut o altercație, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, agresându-se și amenințându-se reciproc, iar în urma agresiunii bărbatul de 32 de ani a fost transportat la spital. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare, iar în cursul zilei de mâine, bărbatul de 31 de ani urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, în vederea luării unei măsuri preventive.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu