sâmbătă, 14 decembrie 2019

DOSARE PENALE

34 de pomi de Crăciun, confiscați de polițiștii cărășeni și organele silvice

          În data de 12 decembrie, polițiști de la Compartimentul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Timișoara, au descoperit, în urma unui control efectuat la un canton silvic din administrarea Ocolului Silvic Anina, 34 de pomi de Crăciun din specia brad, care nu aveau aplicată amprenta dispozitivului dreptunghiular.


Din verificări a rezultat faptul că cei 34 de pomi au fost tăiați dintr-un parchet destinat recoltării pomilor de Crăciun, cu aprobarea instituției abilitate, iar la momentul transportării de la locul de recoltare până la canton, nu ar fi avut aplicată amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzută de normele silvice în vigoare.

În cauză a fost aplicată amendă contravențională în valoare de 3.000 de lei, iar cei 34 de pomi de Crăciun au fost ridicați în vederea confiscării și predați Ocolului Silvic Bozovici.


Arestat preventiv pentru săvârșirea mai multor furturi din locuință

         Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Caransebeș au documentat și probat activitatea infracțională a bărbatului de 57 de ani, din județul Olt, surprins în flagrant delict și reținut, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Bărbatul în cauză este bănuit de comiterea, în aceeași perioadă, a mai multor furturi din locuință, asupra acestuia fiind găsite și recuperate, în cursul acestei săptămâni, o parte din bunurile sustrase.

În toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările.

În cursul zilei de ieri, Judecătoria Caransebeș a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, bărbatul în cauză fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu