joi, 10 octombrie 2019

În primele 9 luni ale anului, polițiștii au aplicat peste 36.000 de sancțiuni contravenționale


 În perioada ianuarie-septembrie 2019, polițiștii cărășeni au aplicat 36.621 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 11.050 mii lei, cu aproximativ 10% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.


Astfel, din totalul sancțiunilor contravenționale, cea mai mare parte sunt sancțiuni contravenționale aplicate conform Ordonanței de urgență 195/2002 Republicată, privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a contravențiilor aplicate la acest act normativ ridicându-se la aproximativ 8.811 mii lei.

Dintre abaterile prevăzute și sancționate în conformitate cu O.U.G 195/2002 Republicată, majoritatea au fost săvârșite de conducători auto, aproape 29.000. În jur de 15.000 dintre aceștia depășind viteza maximă admisă pe anumite tronsoane de drum, ceilalți 14.000 de conducători auto au fost sancționați pentru neportul centurii de siguranță – 3840 de persoane, nerespectarea regulilor privind depășirea - 920 de șoferi, folosirea telefonului mobil în timpul conducerii – 230 de persoane sancționate, precum și alte abateri.

Tot în perioada amintită, polițiștii au aplicat 510 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 376 mii lei, pentru nerespectarea Legii 12/1990 Republicată, privind activitățile comerciale ilicite și a Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

De asemenea, în același interval de timp, au fost sancționate și 3770 de fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și a liniștii publice, în conformitate cu Legea 61/1991 Republicată.

Reamintim faptul că o contravenție este o fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanța, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București. Cu alte cuvinte, contravenția este o abatere de la o lege, care având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare.

Pentru a nu deveni contravenienți și astfel, pasibili de aplicarea unei sancțiuni contravenționale, recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze asupra obligațiilor legale ce le revin și să le respecte în totalitate.


COMUNICAT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu