Viitorul României depinde de viitorul copiilor, iar o țară civilizată și
prosperă nu se poate baza decât pe o generație educată.
Prima condiție ca să poți avea acces la educație e să ajungi la ea. La
propriu. De la tine acasă la ușa școlii și înapoi, în siguranță. Asta nu mai este
acum garantat.
Odată cu OUG 51/2019, s-a eliminat transportul rutier de persoane,
intrajudețean, din sfera serviciilor publice ale statului și, din sfera
responsabilităților Consiliilor Județene, de a asigura astfel navete sigure și
predictibile pentru elevii de liceu.
Mai mult de 100.000 de elevi depind zilnic de navetă pentru a ajunge la
școală, iar unul din cinci elevi din învățământul secundar superior face naveta
pentru a ajunge la ore, peste jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 15-
19 ani locuiește în mediul rural. De asemenea, liceele profesionale către care
sunt acum obligați să meargă elevii care au luat sub nota 5 la BAC sunt situate în
general în zona urbană. Distanța medie la nivel național pe care trebuie să o
parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri.
A trecut mai mult de o lună de când PLUS a semnalat riscurile create de
OUG 51, dar constatăm că, deși în ultima lună mai multe voci semnalează de
asemenea aceste probleme: asociații ale elevilor, Avocatul Poporului, celelalte
partide de opoziție, în patru zile începe școala fără a avea nicio propunere de
soluție din partea decidenților.
Filiala PLUS Caraș-Severin cere Consiliului să comunice public, înainte de
începerea școlii, modalitatea prin care se vor asigura de buna desfășurare a
navetei. Acolo unde traseele nu sunt acoperite și operatorii de transport nu au
reînnoit licențele, nu doar crește riscul abandonului școlar, ci se lasă loc și
taximetriei ilegale, cu riscuri mari pentru siguranța elevilor, lipsa transportului în
comun fiind și motivul pentru care fetele au ajuns pe mâna criminalului din
Caracal.
Cerem din nou guvernării PSD, Consiliului Județean Caraș-Severin și
Inspectoratului Școlar Județean, să asigure o navetă sigură și constantă pentru
elevii județului. Reamintim că decontarea integrală a navetei elevilor, introdusă
de guvernul tehnocrat în 2016, depinde de abonamente și nu poate fi realizată
pe baza unor bilete și bonuri zilnice. Din 2016 până astăzi, Guvernarea PSD nu a
respectat responsabilitatea de a actualiza plafoanele de decontare odată cu
creșterea prețurilor, păstrându-le pe cele stabilite acum trei ani, generând situația
în care în practică este decontat parțial, uneori mai puțin de jumătate din
valoarea acestor abonamente, periclitând dreptul la educație. Semnalăm de
asemenea necesitatea actualizării acestora la realitatea prețurilor din piață.
O.U.G. 51/2019, fără măsuri compensatorii, afectează nu doar naveta
elevilor județului, ci și mobilitatea lucrătorilor, esențială pentru a nu agrava ceea
ce deja este o criză a pieței forței de muncă, precum și satisfacerea nevoilor
comunitare ale cetățenilor săi, cu implicații grave în sfera protecției drepturilor
unor categorii vulnerabile: elevi, studenți, persoane cu dizabilități și pensionari,
dar și a tuturor categoriilor de cetățeni din comunitățile izolate.
Resita,
06.09.2019
Departamentul de Comunicare
PLUS Caraș-Severin

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu