sâmbătă, 3 august 2019

Verificări ale Corpului de Control al Ministrului Educaţiei Naţionale în unităţile de învăţământ din toată ţara

Ministerul Educaţiei Naţionale derulează în unităţile de învăţământ o inspecţie tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluţia situaţiei şcolare a
elevilor din învăţământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul şcolar 2015-2016, până la susţinerea Evaluării Naţionale, din anul şcolar 2018 - 2019.

Astfel, în următoarea perioadă, experţii din Corpul de control al ministrului Educaţiei Naţionale vor analiza situaţia şcolară a elevilor promovaţi, corigenţi, repetenţi, cu situaţie şcolară neîncheiată şi transferaţi în cadrul metodologic, în anii şcolari selectaţi, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată ţara.

Obiectivele acestei inspecţii/analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflaţi în risc de abandon şcolar, prevenirea excluziunii şcolare, precum şi reducerea/remedierea erorilor din documentele şcolare.

BIROUL DE COMUNICARE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu