joi, 25 iulie 2019

Un nou proiect de reabilitare termică a blocurilor din centrul municipiului Reșița

Primăria Municipiului Reșița și Agenția pentru Dezvoltare Regională 
(ADR) Vest au semnat ieri, 24 iulie 2019, contractul de finanțare 
pentru un nou proiect de reabilitare termică - „Creșterea eficienței 
energetice pentru blocurile de locuințe - Centru Reșița, Etapa 3, 
Componenta Bloc 36, P-ța 1 Decembrie 1918”.
Este cel de-al patrulea proiect de eficientizare energetică destinat 
zonei rezidențiale contractat de Primăria Reșița în cadrul Regio – 
Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020.
Cele patru proiecte totalizează un număr de nouă blocuri, cu 480 de 
apartamente, investiții în valoare totală de 12.499.204,38 lei 
(2.624.615,07 euro), cu o valoare a finanțării nerambursabile de 
6.864.773,46 lei (1.441.482,78 euro).

Prin noul proiect contractat sunt prevăzute: izolarea termică a fațadei 
imobilului din Piața 1 Decembrie 1918 – partea vitrată, prin înlocuirea 
tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, izolarea 
termică a fațadei – partea opacă, inclusiv termo-hidroizolarea terasei, 
termoizolarea planșeului peste ultimul nivel, închiderea balcoanelor și/ 
sau a logiilor cu tâmplarie termoizolantă, reabilitarea termică a 
planșeului peste subsol.

Un număr de 36 de apartamente vor beneficia de un consum mai mic de 
energie în urma implementării proiectului - se estimează o scădere a 
consumului specific de energie primară (din surse neregenerabile) pentru 
încălzire de la 240,06 kwh/m2/an la 79,62 kwh/m2/an, vor fi reduse 
emisiile de CO2 și va fi îmbunătățit aspectul urbanistic al 
municipiului.

Semnatarii contractului au fost domnul Ioan POPA, primarul municipiului 
Reșița, și domnul Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru 
Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în 
Regiunea Vest.
Valoarea totală a proiectului este de 1.108.501,62 lei, valoarea 
finanțării nerambursabile fiind de 626.183,46 lei. Perioada de 
implementare este de 7 luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu