luni, 3 iunie 2019

În atenţia absolvenţilor promoţiei 2019

 Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin informează absolvenţii promoţiei 2019 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei  pentru  a  beneficia  de  toate  serviciile  puse  la  dispoziţie  de  AJOFM Caraş-Severin în  scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.
Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate
potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, ca  persoane  aflate  în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea  muncii, servicii  gratuite  de  formare  profesională,  precum  și  de  facilități financiare.
Actele  necesare  pentru  înregistrarea  absolvenților în  evidenţele  agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
•actul de identitate, în original şi copie;
•actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
•adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă, aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.
Prin  absolvent  al  unei  instituţii  de  învăţământ  se  înţelege  persoana  care  a  obţinut  o diplomă  sau  un  certificat  de  studii,  în  condiţiile  legii,  în  una  dintre  instituţiile  de învăţământ  gimnazial,  profesional,  special,  liceal,  postliceal  sau  superior,  de  stat  ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
În  cazul absolvenţilor de liceu,  indiferent  dacă  a  fost  sau  nu  promovat  examenul  de Bacalaureat, termenul  de  60  de  zile  începe  în data de 01  iunie  2019,  potrivit  prevederilor Ordinului  nr.  3.220/19  februarie  2018  al  Ministrului  Educaţiei  Naționale  conform  căruia „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”. Elevii  care  nu  au  situaţia  școlară  încheiată  la  toate  materiile,  se  pot  înregistra  în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu