miercuri, 29 mai 2019

Crosul Naţional „Ziua Olimpică” ediţia a XV-a

  
Ca în fiecare an, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpica Română  organizează, în perioada 23 mai-23 iunie, o serie de  activități sportive, educative și culturale reunite sub titulatura „Luna 
Olimpică“.
        În data de
31.05.2019, ora 11.00 se va desfăşura Crosul Naţional „Ziua 
Olimpică” ediţia a XV-a, în localitatea Reşiţa din judeţul 
Caraş-Severin. Acţiunea se încadrează în seria de evenimente sportive 
desfășurate în luna olimpică și este organizată de către Academia 
Olimpică Română - Filiala Caraş-Severin în colaborare cu Primăria 
Municipiului Reşiţa, având ca parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean 
Caraş-Severin, Universitatea Eftimie Murgu Reșița, Direcția Județeană 
pentru Sport și Tineret Caraș-Severin şi Asociaţia Judeţeană Sportul 
pentru Toţi Caraş-Severin.
        Peste 1.500 de participanți, iubitori de sport de toate vârstele, sunt 
așteptați la start, pe traseul Subtraversarea Staţia Peco Mol de la 
intrare în Câlnic – Strada Republicii – Parcul Tricolorului. Starturile 
vor fi diferite pe categorii de vârstă  (M-F) începând cu ora 11.00 după 
cum urmează:
•       Start I – clasele IX-XII-STUDENȚI-OPEN (adunarea la Stația MOL PECO 
Câlnic- ora 10,30)
•       Start II – clasele V-VIII (adunarea la parcarea Kauffland - ora 10,30)
•       Start III– clasele III-IV (adunarea la Moto Velo – ora10,30)
Participarea se va face individual şi se pot înscrie elevi legitimaţi şi 
nelegitimaţi din întreg judeţul Caraş-Severin. Elevii vor fi însoţiţi de 
cadre didactice din partea şcolilor şi vor fi echipaţi corespunzător 
pentru cros. Se va întocmi un clasament individual pentru acordarea de 
diplome la primii 10 clasaţi pe categorii de vârstă: ciclul primar, 
gimnazial şi liceal + studenţi, dar şi tricouri la  participanţi. 
Înscrierea se va face la locurile de start cu 30 de minute înaintea 
startului, pe baza unui tabel nominal din partea unităţilor de  
învăţământ.


 Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu