Planeta Pământ (numită și Terra sau „Planeta albastră”) este a treia planetă după distanță față de Soare și a cincea ca mărime în sistemul solar. Satelitul ei natural este Luna.
Suprafața Pământului este acoperită în proporție de
70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid și "uscat". Zona acoperită de apă este împărțită în oceane, iar uscatul se subîmparte în continente.
În fiecare an, pe data de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător.
Principalele probleme cu care s-a confruntat planeta noastră în perioada ianuarie-aprilie 2019 sunt:
poluarea atmosferică: provenită, în principal, din industrie, transport, producția de energie și agricultură poate provoca afecțiuni cardiovasculare și respiratorii, precum și cancer, fiind principala cauză legată de mediu a deceselor premature în UE. Ea are un impact negativ asupra calității apei și solului și dăunează ecosistemelor prin eutrofizare (excesul de poluare cu azot) și ploaie acidă. Poluarea aerului se datorează și altor cauze, spre exemplu un val uriaş de praf saharian se va abate peste Europa, iar peste România chiar în decursul zilei de azi;
poluarea fonică: nivelurile de zgomot în creștere în zonele urbane din cauza intensificării traficului și a activităților industriale și recreaționale pot afecta calitatea vieții și conduce la niveluri semnificative de stres, perturbări ale somnului și efecte negative asupra sănătății, de exemplu afecțiuni cardiovasculare. Zgomotul are efecte și asupra faunei sălbatice;
defrișările masive: în țară și străinătate;
încălzirea globală – creșterea continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele două decenii;
schimbări climatice - ultimele date științifice arată că globul pământesc se încălzeşte, clima se modifică, iar fenomenele meteorologice extreme sunt tot mai frecvente: inundații, secetă, furtuni, creşterea temperaturilor medii la nivel global, creşterea nivelului mării, micşorarea calotei glaciare, deșertul înflorit – toate sunt semne ale schimbărilor climatice;
temperaturi extreme: în timp ce în America s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, care s-au resimțit ca la - 50°C, în Paraguai s-au înregistrat + 60°C, iar Australia se confruntă cu temperaturi ridicate și incendii. \\extreme climatice au mai fost înregistrate și în Germania, Canada etc;
incendii în: Australia, Brazilia, Guinea, Laos, Mexic, Myanmar, România, Rusia, Spania etc;
secetă: America, Angola și Namidia, Bostwana, Coreea de Sud, Etiopia, Mozambic, Madagascar, Romania etc;
furtuni: Brazilia, Chile, China, India, Malaezia, Pakistan, Peru, Singapore, Thailanda, etc;
tornade: America, Arabia Saudită, Indonezia, Italia etc;
cicloane: Joaninha. Iba, Oma etc;
inundații au avut loc în: Afganistan, America, Arabia Saudită, Australia, Ecuador, Iordania, Iran, Mozambique, Paraguai, Republica Dominicană, Zimbabwe etc;
explozii solare: au avut loc mai multe în perioada mai sus amintită;
radiații: UVA - principalele raze care contribuie la bronzarea pielii, în prezent sunt considerate din ce în ce mai periculoase putând produce arsuri solare, îmbătrânirea pielii, cancer de piele, leziuni oculare și suprimarea sistemului imunitar, radiații UVB – stimulează producerea de melanină, producând bronzarea pielii, dar și petele maronii, cancerul de piele și îmbătrânirea prematură a pielii și radiații UVC – de obicei sunt absorbite de către stratul de ozon atmosferic – scurta expunere la acestea poate produce arsuri solare, iar expunerea prelungită este considerată fatală;
moartea milioanelor de peşti şi alte vieţuitoare în mai multe părţi ale globului;
reducerea diversităţii biologice - dispariţia treptată a plantelor şi animalelor cu care ne-am obişnuit să convieţuim;
stratul de ozon – cu rol în protejarea Pâmântului de unele dintre cele mai dăunătoare raze emise de soare ce pot provoca boli precum cancerul sau cataracta în cazul oamenilor şi pot distruge plantele, conform NASA, începe să se refacă ;
cutremure de pământ - cu magnitudinea cuprinsă între 7 și 7,9 au avut loc aproximativ 2 cutremure anul acesta, cu magnitudinea între 6.0 - 6,9 cel puțin 27 ; între 5,0 și 5,9 peste 353, iar cu magnitudinea de 4,0-4,9 peste 2424;
erupții vulcanice: Dukono - Indonezia, Fuego - Guatemala, Popocatepel - Mexic, Reventador - Ecuador Sakurajima - Japonia, Shiveluch - Rusia, Sinabung - Indonezia, Santa Maria - Guatemala, Agung-Bali etc;
alunecări de teren: SUA (California, Hawaii), Brazilia, Columbia, România (Prahova, Bistrița, Dâmbovița), Kenia etc;
gropi și crăpături în pământ formate în diferite părți ale globului: Italia (Roma), Taiwan, Nicaragua, Africa de Sud, Anglia etc;
vânturi puternice:Australia, El Salvador, Hawaii, SUA, Romania;
Furtuni de nisip: Africa, Marea Mediterană, Sahara, Taiwan, Iran, Sudan, Emiratele Arabe, China, Australia etc;
Tornade: America, Italia, Algeria, Brazilia etc.
Cum putem avea grijă de Pământ?
Diminuarea poluării prin emisiile de monoxid de carbon
Înlocuirea centralelor pe bază de cărbune
Utilizarea energiei solare
Utilizarea energiei eoliene
Plantarea de copaci etc
Haideți să fim responsabili față de Planeta Pământ, singura unde e posibilă supraviețuirea noastră!
Surse de inspiraţie: NASA, Uniunea Europeană, Administraţia Naţională de Meteorologie, Disaster Alert, Earthquakes Tracker.
Autor:Daniela Georgescu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu