Trei noi contracte de finanţare prin Regio - Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de peste 5 milioane de euro, au fost semnate
în data de 15 aprilie 2019, de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Consiliul Judeţean Arad şi Primăria Oraşului Sântana.
Sunt proiecte pentru modernizarea serviciilor medicale în judeţul Arad, prin noi dotări şi dezvoltarea infrastructurii de sănătate, dar şi investiţii care au în prim plan reducerea poluării şi mobilitatea urbană.
***
Proiectele care au ca beneficiar Consiliul Judeţean Arad se referă la dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, respectiv extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul aceluiaşi spital:
- "Creşterea accesibilităţii serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad";
- "Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, etapa a II-a"
Semnatarii contractelor au fost domnul Iustin CIONCA, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, şi domnul Sorin MAXIM, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest - Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.
Ambulatoriul spitalului de pe strada Andrenyi Karoly nr. 2-4 va fi dotat cu un aparat de radiodiagnostic cu post de grafie şi scopie, un computer tomograf, un aparat radiologic DEXA, un angiograf pentru artere periferice, un ecograf, un turn de videoendoscopie şi o maşină pentru spălarea şi dezinfectarea endoscoapelor.
Valoarea totală a proiectului este de 10.475.854,37 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile - 10.266.337,28 lei. Perioada de implementare este de 16 luni.
Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Arad va fi extinsă cu un nou corp de clădire, cu o suprafaţă de 501 mp (parter cu demisol parţial), construcţie care va fi legată funcţional de clădirea actuală a UPU. Aici, pacienţii vor avea acces la tomografie computerizată, vor exista o cameră destinată investigaţiilor cu ecograf, sală aşteptare, grupuri sanitare etc. Este prevăzută totodată dotarea UPU cu computer tomograf, aparat de radiologie şi ecograf.
Valoarea totală a investiţiei este de 6.770.408,44 lei, finanţarea nerambursabilă fiind de 6.635.000,19 lei. Proiectul trebuie implementat în decurs de 30 de luni.
Piste pentru biciclete şi sistem de bike sharing la Sântana
Cel de-al treilea proiect are ca beneficiar Primăria Sântana şi vizează amenajarea de piste pentru biciclete în acest oraş. Vor fi realizate patru tronsoane de piste, cu o lungime totală de 7,478 km. Este prevăzută, de asemenea, implementarea unui sistem public de închiriere a bicicletelor - bike sharing, format din 90 de biciclete, 8 posturi, unităţi de comunicare şi software.
Semnatarii contractului au fost domnul Daniel Sorin TOMUŢA, primarul oraşului Sântana, şi domnul Sorin MAXIM.
Valoarea totală a investiţiei este de 7.582.944,00 lei, din care finanţare nerambursabilă - 7.431.285,12 lei. Perioada de implementare este de 21 de luni.
***
Proiectele sunt finanţate prin Regio - Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale (UAT Judeţul Arad), respectiv Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon (UAT Oraşul Sântana).
***
La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio - POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 430 de proiecte, în valoare totală de 557,47 milioane euro, cu o valoare a finanţării nerambursabile de 451,01 milioane euro.
***
Pentru informaţii suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi: telefon/ fax - 0256-491.981/ 0256-491.923, e-mail - office@adrvest.ro.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu