marți, 12 martie 2019

Valabilitatea cadului european de asigurări de sănătate, prelungită

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost modificată și completată, noutățile fiind publicate în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 192/ 11 martie 2019. O modificare semnificativă adusă legii este legată de valabilitatea cardului european, și astfel, la art. 330 se precizează că
„Perioada de
valabilitate a cardului european este de 2 ani de la data emiterii“. Vă
reamintim că, până la această modificare, valabilitatea instrumentului
respectiv era de un an de la emitere.

            Cardul european de asigurat este documentul care conferă titularului
asigurat dreptul la prestații medicale necesare în cadrul unei șederi
temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Acest document se
eliberează la cererea persoanei asigurate, pentru deplasări scurte în
afara granițelor României și este valabil numai pe teritoriul statelor
membre UE. Cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea
frontierei nu este condiționată de prezentarea acestuia. Pot beneficia
de card european de asigurat toți cetățenii care au calitatea de
asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și fac dovada
achitării la zi a contributței. Cardul european de asigurat conferă
dreptul de a beneficia de asistența medicală necesară în cursul unei
șederi temporare într-un stat membru al UE, dar nu acoperă situația în
care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE în scopul de a
beneficia de tratament medical pentru afecțiuni preexistente deplasării.

            Emiterea acestui tip de card este gratuită.

COMUNICAT DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu