marți, 19 martie 2019

DEZBATEREA cu tema„NEVOIA ȘCOLII ROMÂNEȘTI DE ALFABETIZARE MEDIA”

În cadrul SĂPTĂMÂNII EUROPENE A ALFABETIZĂRII MEDIA, organizată de Comisia Europeană în perioada 18-22 martie 2019, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin organizează DEZBATEREA cu tema„NEVOIA ȘCOLII ROMÂNEȘTI DE ALFABETIZARE MEDIA”.
            Invitația de a participa a fost adresată cadrelor didactice, dar și oricărei persoane interesată de acest subiect de actualitate, pe lângă invitația trimisă în toate școlile, evenimentul fiind creat și pe rețelele de socializare.
            Activitatea se va derula în
sala de ședințe a Primăriei Reșița, marți 19.03.2019, începând cu orele 15.
            Invitații speciali care vor pune în discuție aspecte legate de susținerea alfabetizării media și de necesitatea formării competențelor media sunt:
·         ILEANA CRISTINA ROTARU- profesor universitar doctor la Universitatea „Tibiscus” Timișoara, președinte la Asociația KreativResearch Reșița – Centrul de Studii Media și Cercetări Sociale, autoarea programului de formare acreditat EDUCAȚIE MEDIA, unic în țară și care deja s-a bucurat de succes în rândul profesorilor din județ care l-au parcurs;
·         JINHEE KIM - profesor universitar doctor la Universitatea Andong din Coreea de Sud și care se află în România pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru cercetări și proiecte educaționale
            Preocuparea Casei Corpului Didactic Caraș-Severin pentru acest domeniu este constantă, putem exemplifica astfel:
Ø  cursul „Folosirea utilă, creativă şi sigură a Internetului” aflat în oferta de formare pentru acest an școlar, un program de 24 de ore, lansat de organizația Salvați Copiii România în cadrul Proiectului Național ORA DE NET. De la CCD CS, Nicoleta Marcu și Adriana Bonciu, au participat la cursul de formare a formatorilor, la București, în perioada 14-18 ianuarie. Peste 50 de cadre didactice din tot județul vor parcurge acest program în luna aprilie, iar ca finalități ale cursului vor fi activități specifice derulate apoi la clasă cu elevii. Inedită la acest program a fost condiția de a se înscrie o echipă de 2 dascăli dintr-o școală, pentru a promova inclusiv munca de echipă: profesor-profesor, profesori-elevi;
Ø  CCD CS este partener cu Asociația KreativResearch Reșița în programul acreditat EDUCAȚIE MEDIA;
Ø  în derulare deja, este a doua ediție a manifestării JURNALISMUL ȘCOLAR, DE LA PROVOCARE LA SUCCES, care include un concurs și o expoziție de reviste școlare, precum și un simpozion pe această temă. Inițiatoarea proiectului este Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița, având ca parteneri Inspectoratul Școlar, Casa Corpului Didactic, KreativResearch și Societatea pentru cultură Metarsis.
COMUNICAT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu