luni, 10 decembrie 2018

Modificari legislative privind ucenicia la locul de munca

Informare proiect UNIT 2 RMPD - modificari legislative privind ucenicia la locul de munca

Ucenicia la locul de muncă permite angajatorilor să îşi asigure forţa de muncă calificată, de calitate, în funcţie de cerinţele proprii și facilitează integrarea socială a persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, în concordanţă cu aspiraţiile profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii. Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) susține financiar derularea programelor de ucenicie prin acordarea de subvenții în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie. Potrivit modificărilor legislative aduse Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, prin OUG 96/9.11.2018, pot beneficia de subvenții angajatorii care: a) anterior încheierii contractelor de ucenicie, nu au avut cu persoana în cauză încheiate alte contracte de ucenicie pentru aceeaşi calificare; b) nu organizează programe de ucenicie în acelaşi domeniu de activitate în care ucenicul deţine deja o calificare ce cuprinde competenţele propuse a fi dobândite prin noul program de ucenicie; c) în ultimul an nu au fost în raporturi de muncă cu persoana care urmează să încheie contract de ucenicie, cu excepţia situaţiei în care pentru persoana respectivă a fost încheiat contract individual de muncă pe perioada vacanţelor, în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare; d) nu se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare suspendate sau restricţii asupra acestora. Prezenta informare este realizată în cadrul campaniei derulate de ANOFM prin proiectul UNIT2 RMPD - Ucenicie și stagii pentru tinerii NEETs din regiunile mai puțin dezvoltate, POCU/262/2.1/2.2/119910. Proiectul este implementat de ANOFM prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă din regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia, Vest, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs. Obiectivele specifice sunt:  2.1. Creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 24 ani,· înregistrați la SPO, cu rezidenţa în regiunile eligibile;  2.2. Îmbunătățirea nivelului de competențe, inclusiv prin evaluarea și certificarea· competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 24 ani, înregistrați la SPO, cu rezidenţa în regiunile eligibile. Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni (19 februarie 2018 - 18 februarie 2021), unul dintre obiective fiind susținera ocupării tinerilor NEETs, prin acordarea sprijinului financiar angajatorilor, aferent încadrării prin ucenicie la locul de muncă a 812 tineri NEETs șomeri. Bugetul total al proiectului este de 38.629.300,79 lei, din care 5.794.395,11 lei finanţare naţională și 32.834.905,68 lei finanţare externă nerambursabilă.

 

Comunicat de presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu