Cea de-a V-a ediție a evenimentului Noaptea
Cercetătorilor 2018 organizat de Facultatea de Fizică a Universității de Vest
din Timișoara a atras sute de participanți. Proiectul este inițiat de Uniunea
Europeană și are loc în toate țările membre în cea de-a patra vineri a lunii
septembrie, cu scopul de a aduce împreună cercetătorii și publicul larg, de a
permite interacțiunea cu știința și cercetătorii într-un cadru relaxat și
prietenos.
Activitățile s-au desfășurat succesiv, în mai
multe locații, începând cu deschiderea festivă din Amfiteatrul „Ioan Mihai” al
Universității, apoi în cadrul Facultății de Fizică, unde vizitatorii au avut
ocazia sa urmărească experimente interesante și să asiste la prelegeri pe
tematici specifice. S-a remarcat numărul mare de vizitatori, de peste 400 de
timișoreni.
Totodată, a avut loc și concursul de eseu,
desen și fotografie cu tematică științifică. Au participat elevi din
învățământul preuniversitar, din Timiș, Caraș-Severin și Gorj. Fotografiile și
desenele au fost expuse în holul mare al UVT. Concursul s-a finalizat cu
festivitatea de premiere, acordându-se în total 24 de premii.
Activitățile au avut loc și la
ExperimentariuTM, unde au fost prezentate experimente interesante, locația
devenind neîncăpătoarea pentru cei peste 700 de vizitatori. Programul vizitei
la ExperimentariumTM s-a încheiat cu o tombolă la care au participat 420 de
persoane. Ultima etapă a avut loc la Observatorul Astronomic Timișoara, unde
mai mult de 900 de vizitatori au avut acces la instrumentele dedicate
observațiilor astronomice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu