vineri, 21 septembrie 2018

POLIȚIȘTII SUNT, DIN NOU, „LA CATEDRĂ” !


Siguranță și responsabilitate pentru participanții la traficul rutier.

Aproximativ 250 de angajați ai unei societăți comerciale din Municipiul Reșița au participat la un eveniment cu caracter preventiv, organizat în scopul conștientizării riscurilor la care se expun în trafic în condițiile nerespectării prevederilor legislative specifice domeniului rutier.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Reșița alături de coordonatorul și voluntarii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș - Severin au participat la acest demers preventiv în care au transmis informații specifice referitoare la: principalele modificări legislative din domeniul rutier, principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse în ultimii ani pe drumurile publice, conducerea preventivă și defensivă în trafic, efectele juridice ale consumului de alcool sau a unor substanțe psihoactive la volan dar și cu privire la efectele sociale, juridice și asupra sănătății ale consumului de alcool și droguri, în general.
În partea practică a evenimentului participanții au fost invitați să conștientizeze importanța purtării centurii de siguranță pentru toți pasagerii dintr-un autoturism, testând, în simulatorul de accidente rutiere, beneficiile folosirii centurii de siguranță, în cazul unui impact frontal, chiar și la viteze mici.
Participanții au parcurs, de asemenea, și un traseu de coordonare vizual - motrică purtând ochelarii de simulare a stării de ebrietate, respectiv ochelarii de simulare a efectului consumului de substanțe interzise, în vederea demonstrării gradului ridicat de accidentare și pentru a înțelege în mod practic efectele negative ale alcoolului și drogurilor asupra șoferilor.
 COMUNICAT DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu