marți, 10 iulie 2018

Parcuri Naționale pentru oameni, nu pentru drujbe!

Senatorul USR Mihai Goțiu a adresat, astăzi, 10 iulie 2018, o interpelare oficială prim-ministrului Viorica Dăncilă și ministrului Mediului Grațiela Leocadia Gavrilescu, în care solicită detalii privitoare la schimbarea intempestivă a directorului Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) și numirea în funcție a d-nei Adi Croitoru, fost director al Direcției Direcției Biodiversitate din Ministerul Mediului.


”Decizia este cel puțin ciudată, în condițiile în care d-nul George Fazakaș fusese numit în funcția de director al ANANP în urmă cu doar patru luni, pe data de 8 martie 2018. Conform informațiilor pe care le am, această schimbare bruscă are legătură cu notificările transmise de d-nul Fazakaș privitoare la punerea în întârziere a unor administrații de arii naturale protejate din România, printre care și cea a Parcului Național Semenic – Cheile Carașului (PNSCC), pentru depășirile repetate ale termenelor de elaborare a planurilor de management. Am solicitat d-nei premier și d-nei vicepremier și ministru al Mediului să-mi comunice motivele pentru care a fost schimbat din funcție d-nul Fazakaș și competențele care o recomandă pe d-na Croitoru pentru ocuparea acestei funcții”, a declarat Mihai Goțiu.

De asemenea, senatorul USR a solicitat constatarea încălcării contractului de administrare de către RNP Romsilva a PNSCC, prin întârzierea fără nicio scuză a elaborării planului de management, și rezilierea acestuia. ”Anul trecut, am documentat pe teren situația din PNSCC. Abuzurile și ilegalitățile pe care le-am constatat pe teren au fost confirmate de către Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor. Mai mult, raportul realizat de către Corpul de control al Ministerului Apelor și Pădurilor în urma anchetei pe care am solicitat-o a fost trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Controalele pe care le-am făcut pe teren, atât în Semenic, dar și în alte parcuri naționale din România, arată distrugeri pe bandă rulantă și o administrare iresponsabilă a acestora. În această primăvară am efectuat o vizită de documentare în parcuri naționale din Austria, iar diferențele sunt bulversante, atât în privința principiilor pe baza cărora sunt administrate, cât și a beneficiilor pe care comunitățile locale le au de pe urma acestor parcuri. Lipsa planurilor de management este una dintre cauzele majore ale distrugerii parcurilor naționale din România, dar nu singura”, a spus Mihai Goțiu.

În ultimul an, senatorul USR a adresat mai multe întrebări și interpelări Guvernului și ministerelor de specialitate legate de situația administrării parcurilor naționale, a pădurilor virgine și cvasi-virgine și a altor arii naturale protejate din România. Pe baza documentărilor pe teren, a vizitei din Austria și a răspunsurilor primite, Mihai Goțiu are în lucru un pachet legislativ care să asigure o protecție reală pentru parcurile naționale din România, pe care intenționează să-l lanseze în toamnă.

Vineri, 13 iulie 2018, senatorul USR va fi prezent la Reșița unde, de la ora 16.00, la sala de evenimente a Hotelului Rogge, va susține o conferință despre situația parcurilor naționale din România, cu focus pe cele din județul Caraș Severin, și despre modificările legislative pe care dorește să le lanseze în toamna acestui an.

Evenimentul este deschis tuturor celor interesați de acest subiect. Vă așteptăm, cu drag.


Atașat acestui comunicat de presă găsiți interpelarea adresată de senatorul USR Mihai Goțiu premierului Viorica Dăncilă și ministrului Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu.

                                                                                                      Biroul Senatorial nr. 3, Mihai Goțiu
                                                                                                                 USR Caraș-Severin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu