joi, 19 iulie 2018

Dosare penale întocmite de politistii de frontiera


                        
 

   Rețea de contrabandă cu țigări, destructurată de polițiștii de frontieră mehedințeni


         * Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți și Sectorului Poliției de Frontieră Porțile de Fier II – Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea unui procuror DIICOT si în cooperare cu Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.P.J. Mehedinţi, au destructurat o importantă rețea de contrabandă cu produse accizabile și au confiscat 4.989 de pachete
cu țigări de contrabandă  în valoare de aproximativ 60.000 de lei care urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din Drobeta Turnu Severin.
        * În urma acţiunii au fost indisponibilizate două autoturisme marca Audi folosite la transportul țigărilor în vederea continuării cercetărilor.
       
În baza unor informații și date deținute, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Infracţionalităţii Transfrontaliere – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți și Sectorul Poliției de Frontieră Porțile de Fier II, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.P.J. Mehedinţi au organizat și desfășurat sub coordonarea procurorului DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile peste fluviul Dunărea.
În data de 18.07.2018, ora 06.30,  poliţiştii de frontieră mehedințeni au observat, cu ajutorul mijloacelor de supraveghere din dotare, două autoturisme marca Audi care se îndreptau dinspre fluviul Dunărea spre comunicația Chilia-Crivina, cu intenţia de a ajunge la drumul județean. Politistii de frontieră au intervenit, au oprit cele două masini în care se aflau șapte bărbaţi, cetățeni români cu vârste cuprinse între 26 de ani și 60 de ani, şi au constatat ca într-una dintre ele se aflau mai multe baxuri cu ţigări.  
Cei în cauză, împreună cu autovehiculele si ţigările, au fost duşi la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți  pentru continuarea cercetărilor.
         În urma efectuării controlului amănunţit asupra celor două autoturisme, intr-unul dintre ele polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 4.989 de pachete cu ţigări, fără marcaje fiscale.
          Întreaga cantitate de țigări în valoare de aproximativ 60.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismele în cauză au fost indisponibilizate la sediul  Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți în vederea continuării cercetărilor. 
          În cauză, faţă de cele sapte persoane sunt efectuate cercetari sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă și constituirea unui grup infracțional organizat.
Totodată, faţă de conducătorul autoturismului in care au fost depistate ţigări de contrabandă, cetăţeanul român B.C., a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mehedinţi, cu propunerea de arestare preventivă de 30 de zile.
          Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în acest caz.


Autoturism căutat de autorităţile italiene,
confiscat de poliţiştii de frontieră cărășeni

         Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Naidăș – județul Caraș-Severin au depistat  un cetățean român care conducea un autoturism marca Mercedes, în valoare de aproximativ 25.000 euro, ce figura ca fiind căutat de autorităţile italiene. 
      
În data de 14.07.2018,  ora 13.30 , la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș,  județul Caraș-Severin, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră un cetățean român, în vârstă de 46 de ani, domiciliat în judeţul Dâmbovița,  la volanul unui autoturism marca Mercedes.
        În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră cărășeni au constatat că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în luna mai a anului 2017. 
        Bărbatul a declarat că a cumpărat maşina în luna decembrie anul 2016, de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaște, necunoscând faptul că autoturismul este căutat de autorități.
        Drept urmare, autovehiculul, în valoare de aproximativ 25.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului  Poliţiei de Frontieră Naidăș, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie luate  măsurile legale.
      În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

COMUNICAT DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu