sâmbătă, 26 mai 2018

AJOFM Caraş-Severin oferă sprijin pentru încadrarea în muncă a absolvenților


Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin (AJOFM) reaminteşte absolvenţilor cu domiciliul în judeţul Caraş-Severin faptul că, dacă se înscriu în evidenţele agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, pot beneficia gratuit de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită, precum şi de facilităţi financiare (prima de inserţie, prima de relocare, prime de mobilitate) sau de indemnizaţie de şomaj.

Pentru a beneficia de prima de inserţie sau, după caz, de indemnizaţia de şomaj, absolvenţii trebuie ca, în termen de 60 de zile de la data absolvirii, să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă. În cazul absolvenţilor de liceu din acest an, cele 60 de zile încep a fi numărate din data de 26 mai, potrivit Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3382/2017 privind structura anului şcolar 2017-2018, conform căruia “cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 25 mai 2018”.
Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului  social de referință în vigoare la data încadrării (indicatorul social de referinţă este de 500 de lei).
Pot solicita indemnizaţie de şomaj absolvenţii înregistraţi în evidenţele AJOFM care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă , nu au fost admişi sau nu urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii şi nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei.
Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi este în cuantum de 250 de lei şi se acordă pe o perioadă de şase luni.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr 17, tel 0255/212160.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu