marți, 29 mai 2018

Activitati sportive de 1 iunie

Pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului, Centrul de Zi „Maria” din subordinea Serviciului Public Direcţia de Asistenţă Socială va organiza în data de 30 mai 2018 , pe stadionul „Mircea Chivu”, cu începere de la orele
15.30,   a Xa ediție a competiției sportive Cupa Centrelor de Zi, adresată beneficiarilor de servicii sociale înscriți în cadrul unui centru de zi de pe raza municipiului Reșița. Competiția cuprinde în mod tradițional 3 probe: fotbal, ștafeta și atletism viteză. În acest an se vor desfășura doar două probe, și anume ștafeta și atletism viteză, pentru care s-au înscris 83 de copii beneficiari ai Centrului de Zi Maria, ai Centrului de Zi ABC (ambele din subordinea Serviciului Public Direcția de Asistență Socială), ai Fundației Humanitas ProDeo și ai centrului Copiii lui Isus.
         Dincolo de oferirea unui cadru organizat de activităţi adresate copiilor  și demonstrarea abilităților sportive, această competiție are ca scop  dezvoltarea /continuarea /diversificarea  relațiilor de parteneriat între centrele sociale din municipiu și valorizarea copiilor prin recompensare /premiere cu diplome, medalii, tricouri, dulciuri și fructe.
Totodată, Primăria Reșița în colaborare cu Asociația Județeană de  Natație și Pentatlon Modern a Județului Caraș-Severin organizează  în data de 31 mai ORA 14.00, e Cupa  Ziua Copilului” competiție care se va desfășura în incinta Complexului Municipal de Sport și sănătate  „IOAN SCHUSTER”.
Această acțiune este cea de aIII a activitate din  proiectul ”Sănătate prin înot”  derulat de primăria municipiului, la care s-au anunțat 100 de elevi din ciclul gimnazial.


            




Birou presa
Primaria Municipiului Resita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu